Un accident auto s-a petrecut în zona fântânilor de la Piața Unirii. Potrivit martorilor, o persoană a fost rănită în urma impactului și a fost preluată cu targa.
Un accident s-a petrecut în urmă cu puțin timp în zona Fântânilor de la Piața Unirii. La acest moment, nu se cunoaște numărul mașinilor implicate în coliziune.
Un membru al grupului de Facebook „Info Trafic București și Ilfov” spune că, în urma accidentului, o persoană a fost preluată cu targa:
Unirii – Fântâni: Accident auto, o victimă era preluată pe targă. Nu am mai multe informații. – E. O.
La fața locului sunt mai multe echipaje de poliție, pompieri și SMURD.
Traficul este îngreunat pe Bulevardul Unirii, pe sensul de circulație către Piața Constituției.
Momentan nu se cunosc circumstanțele în care s-a produs accidentul sau numărul de persoane implicate.
Două mașini s-au ciocnit duminică seară pe Șoseaua Colentina din Capitală. În cele două autoturisme se aflau, în total, șapte persoane.
Unul dintre autoturisme a ricoșat într-un stâlp, unde s-a înfipt. Salvatorii au avut parte de o intervenție complicată, deoarece toți cei implicați în accident au fost încarcerați. Deși a fost un impact foarte puternic, nu au fost înregistrate victime, însă cinci persoane, printre care și o tânără însărcinată, au ajuns la spital.
Polițiștii au început o anchetă pentru a stabili cum s-a desfășurat întregul accident, dar și cine este vinovat pentru producerea acestui impact puternic, care, din fericire, nu a înregistrat persoane decedate.
Potrivit Brigăzii Rutiere București, citată de Info Trafic România, în Capitală au avut loc, în ultimele 24 de ore, 5 accidente rutiere, soldate cu 9 persoane rănite ușor și una rănită grav.
Te-ar putea interesa și: