Acțiunile Facebook vor putea fi tranzacționate la Bursa de Valori București

de:
14 nov. 2012
0 Afișari
Acțiunile Facebook vor putea fi tranzacționate la Bursa de Valori București

Conform unor surse din piață, citate de WallStreet.ro, Depozitarul Central a înregistrat acţiunile gigantului american în sistemul de compensare şi decontare, pentru a putea fi tranzacţionate pe sistemul alternativ de tranzacţionare al Bursei de Valori București (BVB), împreună cu celelalte titluri internaţionale.

Cererea de înregistrate a fost depusă, cel mai probabil, de brokerii de Tradeville, care au declarat public încă din vară că vor cota titlurile Facebook la BVB. Oficialii Tradeville nu au făcut ieri comentarii pe acest subiect, însă, în luna august, Victor Stanila, PR manager la Tradeville, declara că: “Ne propunem să mărim ATS-ul şi chiar avem în plan să aducem încă cinci noi acţiuni europene, sperăm, lună această. Până la sfârşitul anului, undeva în toamnă, vrem să aducem şi alte cinci acţiuni americane, iar Facebook este bătută în cuie.”

Tradeville este market maker pentru acţiunile celor 20 companii străine tranzacţionate la secţiunea ATS Internaţional, astfel că învestitorii au contraparte, fie că vor să vândă sau să cumpere titlurile respective.

Cookies