Abuzarea și neglijarea copiilor, probleme grave în România: RAPORT SUA

de:
26 iun. 2015
0 Afișari
Abuzarea și neglijarea copiilor, probleme grave în România: RAPORT SUA

Documentul arată, folosind statisticile Ministerului Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice, că la sfârsitul lunii martie 2014 serviciile de protectţe a copilului identificaseră 3.202 cazuri de abuz asupra minorilor – 264 dintre ele au fost cazuri de abuz fizic, 465 de abuz emotional, 146 de abuz sexual, 39 de exploatare prin muncă, 27 de exploatare sexuală, 35 de exploatare în scopul comiterii de infracţiuni şi 2.255 de cazuri de neglijenţă, scrie realitatea.net.

„Autorităţile nu au pus la punct încă un mecanism de identificare şi tratare a copiilor abuzaţi şi neglijaţi şi a familiilor lor”, se mai arată în Raportul Departamentului de Stat

Conform documentului, căsătoriile ilegale între copii au fost des întâlnite în rândul anumitor grupuri sociale, în special al romilor şi nu au existat politici publice care să prevină căsătoriile între minori sau instituţii guvernamentale care să abordeze această problemă.

În ceea ce îi priveşte pe copiii institutionalizaţi, raportul arată, folosind datele Ministerului Muncii, că la sfârsitul lunii iunie 2014 existau 61.720 de copii în sistemul de protectie specială – 37.832 în servicii de tip familial (familii adoptive, rude, alte familii, persoane), 1.630 în servicii de îngrijire alternativă (cu tutore) şi 18.218 în servicii de tip rezidenţial (publice sau private).

„S-au semnalat, de asemenea, cazuri de maltratare a copiilor abandonaţi cu dizabilităţi şi de încarcerare prelungită a copiilor din orfelinatele de stat ca pedeapsă pentru abateri disciplinare. Conform statisticilor oficiale, în primele şase luni ale anului, părinţii au abandonat 750 de copii în maternităţi sau spitale. ONG-urile au susţinut că statisticile oficiale nu reflectă numărul real şi că autorităţile nu au recunoscut niciodată numeroşi copii institutionalizaţi ca abandonaţi”, mai precizează Raportul Departamentului de Stat american pe anul 2014 privind „Practici în materie de drepturile omului”.

Cookies