ESENTIAL

Absurd în Bucureşti: dorm în acelaşi pat, dar locuiesc în sectoare diferite – rezolvarea peste 5 zile

Deşi plătesc de 20 de ani taxe şi impozite în Sectorul 5, când au nevoie de acte administrative nu le pot obţine decât de la Sectorul 4, bineînţeles după nenumărate plimbări între cele două unităţi ale administraţiei locale, a precizat pentru B365.ro Maria Niculescu, locatară în blocul 13 de pe B.dul Unirii nr.23 şi fost preşedinte al Asociaţiei de Proprietari.

Soţul are buletin în Sectorul 5, iar soţia în 4, deşi împart aceeaşi locuinţă

Maria Niculescu povesteşte că de mai bine de zece ani încearcă să ajungă la un numitor comun cu autorităţile în privinţa delimitărilor teritoriale între sectoare, însă în zadar. Astfel s-a ajuns ca, în prezent, unul din locatarii blocului din B.dul Unirii nr.23, dacă are buletin emis înainte de anul 2000, să figureze în Sectorul 5, iar cei cu buletine mai noi, în Sectorul 4. Este şi cazul familiei Cristofor, unde soţul are carte de identitate pe Sectorul 5, iar soţia, care şi-a schimbat de curând buletinul, are pe Sectorul 4. Asta chiar dacă sunt coproprietari la aceeaşi adresă, care figurează în respectivele acte de identitate: B.dul Unirii nr.23, Bl.13, Sc.I, Ap.10.

Autorităţile de la Bucureşti susţin că astfel de probleme ar putea fi rezolvate în perioada imediat următoare, după ce primarii sectoarelor şi-au reîmpărţit limitele administrative.

„Ne-am întâlnit pe 14 iulie şi am decis exact cum se vor delimita noile graniţe ale sectoarelor. Uni voiau un parc, alţii nu au vrut să cedeze unele blocuri. Până la urmă, ne-am pus de acord, astfel că nu vor mai fi apartamente cu camerele în sectoare diferite”, a explicat prefectul Capitalei, Mihai Atănăsoaei, citat de evz.ro.

Specialiştii municipalităţii vor trebui să deseneze noua hartă cu graniţele sectoarelor în cinci zile şi să o trimită primarilor bucureşteni. Potrivit deciziilor luate, graniţa dintre sectoarele 4 şi 5 nu va mai tăia în diagonală bulevardul Unirii ci graniţa va fi sub forma literei L. După ce decizia va intra în vigoare, bucureştenii care „se mută” în alt sector vor trebui să îşi schimbe actele de identitate.


Recomandarile noastre


Parteneri

Back to top button