SMART CITY

Absolvenţii care nu au luat BAC-ul pot cere indemnizaţie de şomaj de la stat. CUM SE FACE DOSARUL

Chiar dacă indemnizaţia de şomaj (250 lei) este aproape cât o bursă şcolară, aceasta poate acoperi o parte din cheltuielile lunare ale unui tânăr.

Astfel, absolvenţii instituţiilor de învăţământ în vârstă de minim 16 ani pot beneficia de o indemnizaţie de şomaj pentru o perioadă de 6 luni, aceasta reprezentând 50% din valoarea indicatorului social de referinţă al asigurărilor pentru şomaj şi stimularii ocuparii forţei de muncă în vigoare, acum în cuantum de 500 de lei.

Pentru a putea beneficia de indemnizaţia de şomaj, absolvenţii trebuie să se înregistreze la Agenţia Municipală pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AMOFM) Bucureşti în cel mult 60 de zile calendaristice de la data absolvirii, ca persoană aflată în căutarea unui loc de muncă.

Indemnizaţia de şomaj se acordă după 60 de zile calendaristice de la data absolvirii, perioadă în care absolventul beneficiază de servicii gratuite în vederea angajării, respectiv informare şi consiliere profesională, medierea muncii, formare profesională, informează AMOFM Bucureşti într-un comunicat remis B365.ro.

Conform sursei citate, actele necesare pentru înregistrarea absolventului ca persoană în căutarea unui loc de muncă sunt:

– actul de identitate, în original şi copie;

– actele de studii şi de calificare sau adeverinţă din care să rezulte data absolvirii, în original şi copie;

– adeverinţă medicală din care să rezulte că persoana este clinic sănătoasă sau aptă de muncă ori că are eventuale restricţii medicale.

Dosarele pot fi depuse la agenţiile locale de sector ale AMOFM Bucureşti, respectiv:

Sectorul 1 – Str.Spataru Preda nr.12,corp cladire A, Sector 5, telefon/fax – 021.317.17.97; e-mail: alofm@s1.anofm.ro;

Sectorul 2 – Str.Spataru Preda nr.12, corp cladire A, Sector 5, telefon –021.313.24.46; e-mail: alofm@s2.anofm.ro;

Sectorul 3 – Str.Tabacarilor nr.20, Sector 4, telefon – 021.331.20.20; e-mail: alfom@s3.anofm.ro;

Sectorul 4 –Str.Spataru Preda nr.12,corp cladire B, Sector 4, telefon – 021.332.76.28; e-mail: alofm@s4.anofm.ro;

Sectorul 5 – B-dul Pieptanari nr. 64, Sector 5, telefon – 021.336.66.82; e-mail: alofm@s5.anofm.ro;

Sectorul 6 – B-dul Timisoara nr.59, Sector 6, telefon – 021.413.24.30; e-mail: alofm@s6.anofm.ro.


Recomandarile noastre

Parteneri

Back to top button