ARHIVA B365

A. Vișinescu – singurul care tortura femei în închisorile comuniste

„L-am căutat pe Vişinescu după revoluţie, prin ’93 sau ’94, dar nu am reuşit să fac interviu cu el. Am ajuns la uşa apartamentului lui, l-am văzut, dar n-am reuşit să-l conving, pentru că ştia bine ce a făcut. El l-a torturat pe Corneliu Coposu la Râmnicu Sărat. L-a bătut, l-a schingiuit, a făcut cu el lucruri îngrozitoare”, ne-a spus realizatoarea cunoscutului serial „Memorialul durerii”, Lucia Hossu Longin, pentru www.ziarulring.ro.

„Talentul” de torţionar al lui Vişinescu căpătase un asemenea „rafinament” încât ajungea până la pedepsirea femeilor deţinute politic prin torturi aplicate în zonele intime. „Vişinescu este unul dintre cei mai mari torţionari ai României. În istoria penitenciarelor politice, el figura ca singurul care a torturat femei, adică le-a schingiuit în locuri sensibile. Era renumit pentru asta. Pe lângă că a făcut ce a făcut la Râmnicu Sărat, în plus de asta, a mutilat femei, a omorât femei, a făcut lucruri groaznice. Pur şi simplu, le agresa în zona sexuală, deci le tortura în acest mod”, a mai spus cunoscuta realizatoare de televiziune.


Recomandarile noastre


Parteneri

Back to top button