ÎN BUCUREȘTI

A scăzut chiria ȋn clădirile de birouri din București

Chiria ȋn clădirile de birouri din București a scăzut, ȋn ultimul an, cu 12-17%, ȋn funcție de zonă, arată o analiză Investpoint.

Chiria ȋn clădirile de birouri din București este mai mica anul acesta, piața spațiilor de birouri fiind una dintre cele mai afectate de criza Covid-19.

Asta, după ce multe companii și-au mutat, parțial sau total, activitatea ȋn online, iar chiriașii au renunțat la birouri sau au redus suprafața spațiilor, scrie Profit.ro.

”Majoritatea clădirilor de birouri aveau, ȋn 2019, grade de neocupare de sub 5% în zona centrală, în Aviatorilor și în Floreasca, și 10-15% în Pipera și Piața Presei/Expoziției (unde este polul de dezvoltări noi de birouri). La nivelul mai 2021, aceste grade de neocupare trebuie adunate cu 15% pentru a releva valoarea lor reală. Astfel, zonele centrale și Aviatorilor/Floreasca ajung la 15-20% grad de neocupare, iar Pipera și Expoziției au clădiri de birouri cu neocupare de 25-30%, în acest moment”, spune Cristian Nicola, fondatorul Investpoint.

Chiria ȋn clădirile de birouri din București. Comparație mai 2019 vs mai 2021

În cursul anului 2021 vor fi livrați aproximativ 250.000 mp de birouri

Alt cost de luat în considerare de către chiriași este cel cu parcarea. Un loc suprateran pornește de 50 Euro, iar unul subteran este în jur de 100 Euro/lună, în funcție de localizarea clădirii”, completează Cristian Nicola.

Ȋn prezent, cea mai mare rată de neocupare este la clădririle de birouri mai vechi de 2015, potrivit aceleiași analize Investpoint. Stocul total de spații de birouri, ȋn Capitală, este de aproximativ 3 milioane de metri pătrați. În cursul anului 2021 vor fi livrați aproximativ 250.000 mp de birouri, iar în perioada anilor 2022-2023 sunt anunțati alți 450.000 mp pentru a fi livrați.


Recomandarile noastre

Parteneri

Back to top button