A Nightmare Before Christmas în București. Cutia cu otravă și polițistul care fugărește blonda fără mască

A mai trecut peste noi o nouă săptămână de bălăcăreli politice în care Noii și Vechii Aleși au demonstrat, încă o dată, cât de puțin îi interesează de nevoile cetățeanului alegător, dar ne-au mai sfătuit totuși în treacăt câte-o chestie. Că dacă de Crăciun mergem, totuși, să ne vizităm familia, să ținem masca pe nas în timp ce mâncăm pe gură, pentru ca membrii în vârstă ai familiei să nu se ducă la cele sfinte din cauza noastră, dar și că, dacă ne remarcăm vecinii că fac vreo paranghelie care pare gen așa, mai mare decât ce ne-au impus ei, să sunăm la 112.

Între timp, povestea cetățeanului bucureștean care ar putea fi descrisă ca – la propriu – A Nightmare Before Christmas, a continuat în paradigma cunoscută: autoritățile ar cam vrea să te închidă în casă, dar în casă e frig, plus că nu vor să ieși în oraș, așa că restaurantele sunt închise, însă poți să te plimbi NEAPĂRAT CU MASCĂ pe stradă, dar pe stradă sunt munți de gunoaie în care calci cum ieși din scara blocului. 

Așa că mă ofer, ca întotdeauna, în calitate de fată-salon, să le atrag atenția asupra încă unui subiect care, deși afectează multora viața de zi cu zi, este complet ignorată în această Scrisoare Pierdută contemporană în care trăim.

Despre o greșeală elementară de PR

O după amiază de decembrie, într-o mașină în Colentina, două femei (dintre care una se uitase în trecut la Noii Aleși cu speranță), aflate într-o acțiune de voluntariat pentru o asociație care îngrijește câinii străzii. 

– Kevin? o întreb pe prietena mea.

– Ai observat că ăștia de când au început au dat numai cu stângul în dreptul? 

– Da, frate.

– Și ai observat că noi, proprietarii de câini și pisici, efectiv nu existăm pentru clasa politică? Adică, uite, io ca partid, am acest bazin foarte mare demografic, de bucureșteni care au un animal de companie, și efectiv nu fac nici o campanie targetată pentru ei, doar o lălăi cu chestii generale, gen cu hoția?

– Da, am citit un studiu cum că vreo 65% dintre locuitorii Bucureștiului au un câine sau o pisică în gospodărie.

– Mi se pare o greșeală de PR politic elementar. Îți dai seama că noi nu avem reprezentare? Sincer, dacă la alegeri venea cineva să zică ORICE, dar ORICE că ar face niște condiții mai bune pentru viața noastră de deținători de câini, io îi votam instantaneu, de la orice partid era.

– Da!!! Îl votam și pe el și pe mă-sa și pe verișorii lui și îl votam și dacă murea!!! Ca pe primarul ăla din Teleorman sau unde era?

– Oltenia.

– Pe bune, adică nu vreau prea mult de la orașul ăsta, doar să nu calc în zeamă de varză murată de la sacii de gunoi pe stradă, să îmi fie cald în casă și să pot să mă plimb cu câinele liniștită.

Dacă ar fi să mă iau după statisticile enunțate de prietena mea, 65% dintre bucureștenii care citesc acest articol au un câine sau o pisică.

Viață de câine în 8 puncte

Pentru cine avea nevoie de o recapitulare sau pentru cine nu știe cum e să ai un câine în București, iată cum arată viața noastră în mod normal.

1. Se iese dimineața cu câinele la plimbare.
2. Se remarcă, încă o dată, că Primăria, din gălețile infinite de bani pe care îi deține, iar a amplasat cutii negre cu otravă la fiecare copac dintr-un cartier în care nici dracu n-a văzut vreodată un șobolan.
3. Se grăbește câinele către ‘locul de joacă pentru animale’, un spațiu cu o suprafață cât două băi de bloc și care este un focar de infecție, pentru că majoritatea consătenilor nu strâng după câinii lor. 
4. Acest aspect ar putea fi rezolvat de Poliția locală, dar Poliția este prea ocupată să fugărească blonde fără mască pe stradă și deci nu are timp să aplice amenzile legale pentru cei care nu strâng mizeria animalelor. Logic.
5. Se remarcă (desigur, cu stupoare), că o astfel de cutie cu otravă precum cele menționate mai sus a ajuns în interiorul țarcului, legată de gard.
6. Se trimite reclamație la primărie în care se explică că este o cutie de OTRAVĂ în țarcul de câini. Se cer explicații.
7. Vine înapoi răspunsul peste 30 de zile, în care Primăria spune că ‘mai mult ca sigur, otrava a fost amplasată în afara țarcului de angajații noștri, dar apoi a venit un alt cetățean random și a mutat-o în interior.’ (Serios. Am chestia asta în scris.)
8. În perioada pre-pandemie, fiindcă, așa cum spuneam, acum Poliția e ocupată cu blondele și babele rebele fără mască, cei care nu doreau să ducă patrupedul la țarc de frică să nu o mierlească de la otravă sau să nu se bage  în căcat până în gât, mergeau să îl plimbe pe spațiul verde de lângă trotuare. Apoi, se trezeau brusc în spate cu doi domni de la Poliția Locală, care anunța că, conform legii, câinele nu are voie să calce pe spațiul verde și scoteau carnețelul de amenzi.

Câinii nu au voie pe spațiul verde.

Noi, cei care avem câini, nu existăm ca alegători. Nu existăm ca nimic. 

Când am început să scriu pe acest site superb care este b365.ro, mi-am zis că niciodată n-o să scriu articole triste, pentru că nu suntem așa, nici eu, nici site-ul. Dar încercarea disperată a autorităților de a ne face viața cât mai nasoală în ultimele luni a început să își facă efectul. Iar când îți iei un câine, așa cum știe chiar și Monarhia britanică (evident niște proști, care încă n-au descoperit cutiuțele revoluționare negre cu otravă), ți-l iei ca să îți facă viața mai frumoasă și ca să vă plimbați împreună. 

Așa că propunerea mea pentru oricine va veni vreodată în administrația Bucureștiului este: luați-ne și pe noi în calcul, por favor, faceți niște locuri de joacă pentru căței, mari, superbe, iar dacă aveți nevoie de bani pentru – nu știu, termoficare, iau un exemplu la întâmplare – organizați-vă cu amenzile pentru ăia care nu strâng după câini. Vă promit că o să vă îmbogățiți brusc, o să vă rămână bani și pentru reabilitarea țevilor, ba chiar o să vă mai rămână să îi dați și lui Robert Negoiță să facă încă o Cea Mai Mare Parcare din Univers.

Și pe bune, ce e cu cutiile alea cu otravă?