Victor Socaciu, cântăreț de muzică folk, a murit la vârsta de 68 de ani.
Victor Socaciu, muzician, compozitor, cântăreţ, chitarist, realizator şi prezentator TV, dar şi fost parlamentar PSD, a murit într-un spital din Bucureşti în cursul zilei de luni, 27 decembrie. Artistul se afla internat în spitalul Carol Davila de o lună de zile și suferea de diabet, iar în 2009 a făcut un transplant renal pentru care au existat suspiciuni de tratament preferențial.
În ultimul an, muzicianul a fost internat de mai multe ori în spital: în aprilie 2021, după ce a fost infectat cu noul coronavirus, iar în septembrie ar fi suferit anumite complicații din cauza transplantului de rinichi și a unor medicamente prescrise pentru alt tip de afecțiuni.
Anunțul morții sale a fost făcut pe Facebook de către fosta sa soție Marina Almășan care postează o fotografie de familie și un mesaj în care sugerează că artistul nu era apropiat de fiul lor. Victor Socaciu a fost căsătorit de patru ori și a lăsat în urmă trei moștenitori, care provin din trei relații diferite.
„Îi sunt alături fiului meu, Victor, într-un moment greu al vieții sale.
Pierderea părintelui înseamnă, pentru un copil, pierderea uneia din cele două aripi, pe care le primim fiecare , la venirea pe lume.
Îi vor și NE vor rămâne amintirile frumoase ale familiei noastre, îmbrăcate în cântecele sale nemuritoare, care vor continua să-i bucure pe cei ce i-au prețuit muzica.
Drum lin , spre stele, Victor Socaciu, unde îți doresc să-ți găsești pacea și liniștea.
Fiul nostru, Victor Socaciu , va continua să-ți poarte numele. Și, dacă aici, pe pământ, te-au îndepărtat de el, poate de acolo, de sus, îi vei veghea mersul prin viață, alături de mine, de aici , de pe pământ…”.
Victor Socaciu a suferit de insuficiență renală cronică. Artistul a fost operat în 2009 la Institutul de Urologie şi Transplant Renal Cluj-Napoca, când a primit doi rinichi de la o fetiţă de 10 ani aflată în moarte clinică. La vremea respectivă, Vlad Voiculescu şi Emanuel Ungureanu vorbeau despre un transplant “preferenţial” făcut de medicul Mihai Lucan.
Socaciu a susținut atunci ca nu a avut un tratament preferențial, că a făcut analize la profesorul Lucan și că, după câteva luni, a fost chemat pentru că se ivise ocazia transplantului, constatându-se „o foarte bună compatibilitate”.
„Am făcut o analiză la domnul profesor Lucan şi după câteva luni am fost chemat pentru că se ivise ocazia transplantului şi s-a constatat că era o foarte bună compatibilitate. Ca atare, am fost operat. Asta e tot. Nu e vorba de niciun tratament preferenţial. Domnul ex-ministru ar trebui să aibă şi probe, pentru că aşa este deontologic. Dar văd că în România nu mai este nevoie de probe. Se pare că unii oameni vor să iasă în spaţiul public agăţându-se de nume mai cunoscute”, afirma artistul în 2017.
Victor Socaciu a fost audiat ca martor în 2018 la DIICOT în dosarul medicului Mihai Lucan, acuzat de delapidare şi suspectat că s-a îmbogăţit folosind banii şi aparatura Institutului de la Cluj.
Născut pe 14 ianuarie 1953 la Brașov, Victor Socaciu a provenit dintr-o familie de oameni simpli, dar „foarte deschiși”, după cum spunea chiar artistul în biografia sa, unde a mărturisit că era atât de impresionat de romanțele pe care i le cântau părinții săi, încât se ascundea sub masă și plângea – chiar dacă nu înțelegea ce însemna o iubire trecută.
„Atracția mea față de folk a început în anul 1972, când l-am auzit la radio pe Mircea Florian cântând. El a fost cel care mi-a atras atenția asupra folk-ului autohton.
Mai citeam despre folk în revistele din acele vremuri. Și am început să scriu și eu cântece. Cred că era locul în care mă puteam desfășura cel mai bine. Când eram în liceul, scrisesem un cântec care se numea „Frizerul”. Asta ca reacție la faptul că directorul școlii, de câte ori făceam un pocinog, ne tundea pe toți. Asta era măsura disciplinară pe care o lua. Și eu am scris atunci cântecul „Frizerul” și, bineînțeles că am devenit figura centrală a liceului, fiindcă era chiar un act de curaj să protestezi pe vremea aceea, și mai ales, să dai în director să să-l iei la mișto.
Ori folk-ul era tocmai reacția la tot ce se întâmpla în jur, la bine și mai ales la rău. Și mi se potrivea ca o mănușă genul ăsta. Și am scris cântece care circulau în mediul universitar brașovean. Exista atunci moda cenaclurilor, iar la Brașov se înființase Cenaclul Dacia-Felix, înainte chair să apară Cenaclul Flacăra. Și cântam atunci un cântec care avea ca refren „va veni o zi, când fiecare va simți că a devenit o țintă”…”, scria Victor Socaciu în biografia postată pe site-ul său.
1969 – Urmeaza cursurile de ghitara clasica la Scoala Populara de Arta – Brasov, la clasa prof. Martinescu.
1978 – Absolvent al Facultatii de Electromecanica – inginer
1970 – debuteaza pe scena cu trupa rock Zodiac.
1973 – activeaza in cadrul Cenaclului `Dacia Felix` din Centrul Universitar Brasov iar primele sale cantece folk (`Trenul`, `Tinta intre bine si rau`, `Sub scutul amurgului`) se bucura de un real succes in mediul studentesc
1975 – debut radio cu piesa `Nalucile amintirilor`
1976 – debuteaza in Cenaclul `Flacara` la Teatrul National Bucuresti
1976 – debut TV cu piesa `Oltule`
Membru in Cenaclul `Flacara` in perioada 1976 – 1982, al Serbarilor Scanteii Tineretului in perioada 1983 – 1984
Semneaza muzica spectacolului `Tinerete fara batranete` de Eduard Covali – Teatrul Dramatic Brasov
Semneaza coloana sonora a spectacolului de muzica si poezie `Muntele dragostei` la Teatrul Ion Creanga – Bucuresti – 1987 – 1989
Producator al Festivalului National – Concurs de muzica folk `Om Bun` incepand din 1991
Turnee in: China – 1986, Coreea – 1986, URSS – 1984, Germania – 1985, 1999, 2002 si 2003, Republica Moldova – 1990, 1993, 1996 si 2001, Canada – 1999 si 2001, SUA – 1996, 1999 si 2002, Suedia – 1996, etc.
Realizator a emisiunii saptamanale la TVR – `Vanare de vant`, intre 1997-1999
Semneaza genericele mai multor emisiuni radio si TV printre care: `Omul chitara`, `Oameni de zapada` respectiv `Ceaiul de la ora 5`, `Insomniile Corinei` `Cazuri si necazuri in dragoste`, `Vanare de vant`, `Arca Marinei`, `Personalul de Costinesti`, `Bun de tipar`, `Tunelul timpului`, `Multumesc`, `Ora fara catalog`
Semneaza peste 450 de cantece declarate la UCMR – ADA.
Funcţiile deţinute de Victor Socaciu
2002 – Membru al Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România
2005 – Vicepreședinte al Departamentului pentru Cultură al PSD.
2007 – Membru supleant al Consiliului de Administrație al Societății Române De Radiodifuziune.
2002 – 2006 Membru al Consiliului de Administrație al TVR
2008 – Deputat în Parlamentul României
2008 – Vicepreședinte al Comisiei de Cultură , Arte, Mijloace de Informare în masă a Camerei Deputaților
2008 – Membru în Comisia UNESCO a Parlamentului României
1989 – Membru în Comisia pentru Problemele Revoluționarilor din Decembrie a Parlamentului României
2014 – Consul General al României la Montreal