A murit o mare jurnalistă din România

de:
15 sept. 2013
2 Afișari
A murit o mare jurnalistă din România

Jurnalista de radio Eugenia Grosu-Popescu a murit sâmbătă, la 76 de ani, anunţă romania-actualitati.ro. Eugenia Grosu-Popescu, născută pe 24 octombrie 1936, a creat şi realizat numeroase emisiuni medicale şi educaţionale la Radio România.

În perioada 1990-1996, Eugenia Grosu-Popescu a fost redactor-şef adjunct la redacţia ştiinţă a Radiodifuziunii Române. De asemenea, a fost preşedinte fondator al Asociaţiei „Mesagerii sănătăţii”, premiată de ONU, dar şi co-fondator şi preşedinte al Uniunii Naţionale a Creatorilor de Radio.

După 1990, Eugenia Grosu-Popescu a fost profesoară de radio la Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării din cadrul Universităţii Bucureşti, dar şi la Facultatea de Jurnalism de la Universitatea Spiru Haret. De asmenea, a avut colaborări de lungă durată cu revistele Viaţa medicală şi Revista Radio. Eugenia Grosu-Popescu a publicat mai multe volume de specialitate, ultimul, „Pe cine numim EU? În căutarea sinelui pierdut”, fiind lansat pe 15 august 2013.

Eugenia Grosu-Popescu a fost recompensată de statul român cu Meritul cultural în rang de cavaler.

Cookies