A MURIT încă un actor român

de:
23 mart. 2014
5 afișări
A MURIT încă un actor român

TRAIAN BUZOIANU „Titi a plecat. S-a dus să facă alte lumi să râdă şi să se bucure de marele lui talent. Dar pe noi, cei de-aici, în această sâmbătă însorită de martie Traian Buzoianu ne-a părăsit. Unul dintre marii actori comici ai României, una dintre cele mai iubite figuri ale Teatrului Naţional din Timişoara, timp de aproape patru decenii TRAIAN BUZOIANU şi-a regalat publicul cu acel umor hâtru care i-a marcat creaţia cu o tuşă inconfundabilă.

TRAIAN BUZOIANU a oferit scenei timişorene câteva dintre cele mai fulminante personaje comice ale istoriei sale”, se spune în comunicat.

Născut în 28 aprilie 1947 la Meteleu, judeţul Buzău, TRAIAN BUZOIANU a absolvit Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale” din Bucureşti. De atunci, Teatrul Naţional din Timişoara l-a adoptat pe TRAIAN BUZOIANU, iar el, la rândul lui, a adoptat Teatrul Naţional, scrie realitatea.net. 

„În spatele hohotului de râs, al ghiduşiilor şi al bucuriei care l-au însoţit mereu, TRAIAN BUZOIANU a păstrat mereu o mare delicateţe, o fragilitate şi, mai ales în ultimii ani, un fel de oboseală a fiinţei. A fost, prin însăşi structura sa, un prieten. ‘Titi’ sau ‘domnul Titi’, cum îi spuneau cei mai tineri, dădea încredere tuturor celor din jurul său. A fost un partener de scenă extrem de generos şi şi-a iubit colegii care, indiferent de generaţie, l-au iubit pe măsură. Rolurile lui au acoperit toată istoria teatrului, de la Euripide la Brecht, de la Molière, Shakespeare sau Carlo Gozzi la Neil LaBute, Thomas Berhanrdt sau Hanoch Levin, de la Caragiale la Ion Băieşu, Mazilu sau Tudor Popescu, trecând prin Gogol, Cehov, Goldoni, Sorge. Toate personajele sale îi vor purta amprenta mereu”, se mai spune în comunicatul instituţiei de spectacole din Timişoara.

Înmormântarea va avea loc luni, la cimitirul din Calea Lipovei din Timişoara. Ora ceremoniei funerare urmează să fie anunţată în cursul zilei de duminică.

Cookies