Doliu în lumea teatrului: a murit Alexandru Georgescu, actor al Teatrului Național „I. L. Caragiale” București. Din nefericire, actorul s-a stins din viață în Sâmbăta Mare, 19 aprilie 2025, anunță instituția. Avea 77 de ani.
Duminică dimineață, 20 aprilie, de Paște, reprezentanții Teatrului Național București au anunțat, cu profundă tristețe, că a murit actorul Alexandru Georgescu.
Teatrul Naţional „I. L. Caragiale” Bucureşti anunță cu profundă tristețe trecerea în neființă a actorului ALEXANDRU GEORGESCU.
A părăsit scena vieții în Sâmbăta Mare, ziua dintre moarte și Înviere, moment de cumpănă între întuneric și lumină, între durere și speranță, a anunțat instituția într-o postare pe pagina de Facebook.
A avut o prezență scenică discretă, dar puternică. A avut o voce inconfundabilă și un joc plin de nuanțe. Actorul Alexandru Georgescu a ajuns la inimile spectatorilor în spectacole precum „D’ale carnavalului”, „Numele trandafirului”, „Tartuffe” sau „O trilogie antică – Medeea”.
În anul 1972 a absolvit Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică, clasa prof. Beate Fredanov. În urmă cu mai bine de 50 de ani a urcat pe scena Teatrului Național București:
și de atunci și-a dedicat întreaga carieră primei scene a țării, în numeroase spectacole, construind cu răbdare, eleganță și discreție o carieră solidă și profund respectată.
Cele mai recente producții în care a fost prezent: „Dineu cu proști”, „Papagalul mut” și „Opera de trei parale” (premiera a fost în 2024).
Colegii și prietenii îi spuneau „Nea Johny”. Alexandru Georgescu a fost un om cald, modest, cu umor fin, iar prezența lui aducea liniște și încredere. Reprezentanții TNB spun că a fost un actor devotat, un coleg loial, un suflet bun.
Teatrul Național București transmite sincere condoleanțe familiei.
La șase ani după pierderea soției sale, actrița Maria Teslaru, și ea o figură emblematică a Naționalului, Alexandru Georgescu se alătură acum, într-un alt plan, celei alături de care a împărțit scena și viața.
Suntem alături de familia îndurerată și transmitem sincere condoleanțe.
Dumnezeu să-l odihnească în lumină!
Veste despre moartea actorului a fost dată publicității de Mihai Mălaimare, colegul și prietenul său:
Nu vreau să stric nimănui seara asta minunată, așa că strig în mine cât de încet pot ca să mă aud doar eu, că bunul meu prieten, Johny Georgescu, actor al Teatrului Național din București s-a stins acum o oră! Să-l odihnească Bunul Dumnezeu!, a scris Mihai Mălăimare, sâmbătă, 19 aprilie, la ora 22:16, într-o postare pe pagina de Facebook.
Alexandru Georgescu s-a născut la data de 21 ianuarie 1948, în Pitești.