Luni dimineață, 4 martie, clădirea administrativă în care își desfășoară activitatea Judecătoria Cornetu și Centrul Cultural a fost cuprinsă de flăcări. Incendiul a izbucnit la mansardă și s-a manifestat pe o suprafață de aproximativ 1.500 mp. Intervenția pompierilor a fost una dificilă.
UPDATE, ora 12:40: Incendiul a reizbucnit la Judecătoria Cornetu. În jurul orei 11:54, ISU B-IF transmitea că a fost lichidat, însă pompierii sunt nevoiți să intervină și acum.
Un incendiu puternic a izbucnit luni dimineață, 4 martie 2024, în jurul orei 02:00, la clădirea administrativă în care își desfășoară activitatea Judecătoria Cornetu și Centrul Cultural din județul Ilfov. Focul a cuprins mansarda și suprafața afectată a fost de aproximativ 1.500 mp.
Intervenim pentru stingerea unui incendiu produs la o clădire administrativă unde își desfășoară activitatea Centrul Cultural și Judecătoria Cornetu, situată pe Șoseaua Alexandriei, localitatea Cornetu, județul Ilfov. Incendiul se manifestă la nivelul mansardei pe o suprafață de aproximativ 1500 mp, au transmis reprezentanții ISU, potrivit News.ro.
La intervenție au participat 14 autospeciale de stingere, 4 cisterne, 3 autospeciale de intervenție și salvare de la înălțime, 1 autospecială de descarcerare și 2 ambulanțe SMURD.
Din fericire, nu au existat victime.
Intervenția pompierilor a fost una extrem de dificilă. Focul pe care îl stingeau într-o parte a mansardei se reaprindea la scurt timp, potrivit observatornews.ro.
La ora 07:25, Inspectoratul pentru Situații de Urgență București-Ilfov a transmis că la fața locului au rămas 9 autospeciale de stingere, 3 autospeciale de intervenție și salvare de la înălțime și 1 ambulanță SMURD.
La ora 06:15, un membru al comunității „Info Trafic Bucuresti si Ilfov” îi anunța pe grupul de Facebook pe ceilalți șoferi să circule cu prudență, deoarece traficul poate deveni aglomerat din cauza intervenției pompierilor:
Circulați cu prudență în com. Cornetu. Traficul poate deveni aglomerat datorită intervenției pompierilor la Judecătoria Cornetu, a transmis Marius F.U.
Deocamdată nu se cunosc cauzele producerii incendiului.
Te-ar mai putea interesa și: Cutremurul din 77, în imagini care arată cum a fost mutilat Bucureștiul. Blocurile Scala, Wilson, Dunărea și alte clădiri care, în 4 martie, au dispărut din inima orașului