A înverzit intersecția dintre Calea Victoriei și Bd. Regina Elisabeta. Rulouri de gazon au fost montate, cu tot cu instalații de irigare pentru zilele de vară din București

03 apr. 2023
694 Afișari
A înverzit intersecția dintre Calea Victoriei și Bd. Regina Elisabeta. Rulouri de gazon au fost montate, cu tot cu instalații de irigare pentru zilele de vară din București
A înverzit intersecția dintre Calea Victoriei și Bd. Regina Elisabeta. Rulouri de gazon au fost montate, cu tot cu instalații de irigare pentru zilele de vară din București. Sursa foto: Facebook - Administrația Domeniului Public Sector 1

Spațiile verzi din intersecția dintre Calea Victoriei cu Bulevardul Regina Elisabeta au fost amenajate. Pentru a le oferi bucureștenilor mai multe oaze de verdeață, au fost montate rulouri de gazon.

Rulourile de gazon de pe Calea Victoriei au și sisteme de irigații

Primăria Sectorului 1 a transmis, pe pagina sa de Facebook, că spațiile verzi nu au doar un rol estetic, ci pot înveseli orice privitor, schimbându-i starea de spirit:

Aspectul spațiilor verzi este extrem de important și nu doar din punct de vedere estetic. Un spațiu verde îți poate schimba total starea de spirit și te poate înveseli oricând. Sunt numeroase acțiuni ce le întreprindem astfel încât un spațiu verde să arate perfect.

Astfel, la intersecția dintre Calea Victoriei cu Bulevardul Regina Elisabeta au fost montate rulouri de gazon care vor oferi locuitorilor din București mai multă verdeață.

Pentru ca gazonul să se mențină verde în perioadele secetoase, au fost instalate și sisteme de irigații pentru ca acesta să fie udat.

Te-ar mai putea interesa și:

Peste 2.500 de copaci vor fi plantați în Sectorul 1

Clotilde Armand a mai anunțat că se vor planta peste 2.500 de copaci din mai multe specii:

  • frasin,
  • platan,
  • tei,
  • arțar.

Acest program va îmbunătăți substanțial standardul de viață al comunității locale pentru că fiecare arbore plantat este o investiție în sănătatea noastră și a generațiilor viitoare.

Avem nevoie de un oraș în care nivelul de poluare să fie cât mai mic, am demarat o amplă acțiune de înverzire a Sectorului 1.

Programul de înverzire propus de primarul Sectorului 1 are în vedere mai multe aspecte:

  • plantare de copaci,
  • refacerea spațiilor verzi aferente terenurilor de joacă care se află în administrarea Primăriei Sectorului 1,
  • amenajarea de noi spații verzi în baza Studiilor de Fezabilitate,
  • reamenajarea spațiilor verzi care au fost distruse,
  • igienizarea terenurilor care au fost ocupate pentru a fi redate bucureștenilor prin amenajări peisagistice cu material dendrofloricol rezistent la poluare și factori de mediu.

Angajații Administrației Domeniului Public au identificat deja spații sau terenuri care pot fi amenajate în noi locuri de joacă și spații verzi, Clotilde Armand dorindu-și conservarea celor existente și extinderea acestora unde este posibil.

Te-ar mai putea interesa și:

Cookies