A intrat pe porți și a vrut să iasă prin perete. Un deținut din București a încercat să evadeze din Arestul Central

16 ian. 2023
192 Afișari
A intrat pe porți și a vrut să iasă prin perete. Un deținut din București a încercat să evadeze din Arestul Central
A intrat pe porți și a vrut să iasă prin perete. Un deținut din București a încercat să evadeze din Arestul Central | Sursă foto: Pexels.com

Poliția Capitalei a anunțat că un deținut aflat în Arestul Central a încercat să evadeze săpând într-un perete. Tânărul fusese arestat pentru tâlhărie, iar acum este cercetat pentru tentativă de evadare.

Un tânăr de 20 de ani a încercat să evadeze din Arestul Central

Un tânăr în vârstă de 20 de ani, condamnat la închisoare pentru tâlhărie, a încercat să evadeze din Arestul Central al Poliției Capitalei. Deținutul a dat jos tencuiala de pe peretele unde se afla geamul din celulă, iar când a ajuns la cărămidă s-a oprit, conform Știripesurse.ro.

Când polițiștii din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București– Centrul de Reținere și Arestare Preventivă au descoperit tencuiala căzută au început cercetările asupra tânărului pentru comiterea infracțiunii de:

  • Tentativă de evadare.

Tânărul de 20 de ani are mai multe antecedente penale pe lângă condamnarea pentru tâlhărie pe care o săvârșea.

Bărbatul nu a reușit să treacă de tencuială

Un urma verificărilor ce au fost efectuate de către agenții de poliție s-a constat că prizonierul s-a folosit de elementele metalice ale patului din celulă pentru a distruge tencuiala peretelui de lângă fereastră. Tâlharul a încercat să ascundă gaura din perete folosindu-se de sticle și bucăți de burete.

Resturile din tencuiala pe care acesta a dat-o jos de pe perete le ascunsese într-un cos de gunoi pe care îl ține sub patul aflat în celula de detenție.

Cu toate că a dat tencuiala jos, tânărul nu a reușit să afecteze în nici un fel siguranța deținerii, transmite Poliția Capitalei într-un comunicat de presă.

În această cauză sunt efectuate cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de:

  • Tentativă de evadare,
  • Distrugere.

Cercetările sunt realizate sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4. Pe lângă asta, au fost demarate și verificări interne în cadrul Arestului Central, pentru a se putea determina exact condițiile în care a avut loc incidentul. În urma acestora, urmează să fie luate măsurile legale.

Cookies