A început târgul de toamnă „ZILELE RECOLTEI”, în Parcul Lumea Copiilor din Sectorul 4

de:
27 sept. 2013
0 Afișari
A început târgul  de toamnă „ZILELE RECOLTEI”, în Parcul Lumea Copiilor din Sectorul 4

În perioada 27 septembrie – 6 octombrie, manifestarea va promova obiceiuri româneşti legate de acest anotimp şi de Sărbătoarea Culesului, prin redarea unui spaţiu tradiţional, populat de producători autohtoni.

Pe aleea de acces către Parcul Lumea Copiilor, aproximativ 100 de expozanţi, unii dintre ei membri ai Federației Agrostar și ai Ligii Producătorilor Agricoli din România, vor oferi spre vânzare fructe şi legume de sezon, brânzeturi, preparate tradiţionale din carne, produse apicole şi dulciuri de casă.

De la Sărbătoarea Toamnei nu vor lipsi reprezentanţi ai unor podgorii româneşti de renume, care îi vor îmbia pe toţi cei prezenţi să guste un pahar cu must, zdrobind pe loc strugurii proaspăt culeşi, din recolta acestui an.
Pentru a reîntregi atmosfera satului de odinioară, pe lângă standurile cu ceramică, costume tradiţionale, ţesături şi obiecte de artizanat, unii dintre expozanţi îi vor aștepta pe toţi cei care apreciază bucătăria autohtonă cu bulz, sarmale maramureşene, pâine în ţest, poale în brâu, langoşi cu umpluturi din brânză şi carne.

Pe grătare vor sfârâi micii şi pastrama, surpriza gastronomică a târgului urmând să o reprezinte berbecuţii la proţap, care se vor rumeni şi vor delecta papilele gustative ale tuturor pofticioşilor.

Voia bună, specifică Sărbătorii Culesului, va fi întreţinută de un taraf autentic, care va concerta pe toată perioada desfăşurării manifestării, de luni până joi, în intervalul 19.00 – 21.00.

În week – end, pe scena special amplasată vor urca Ovidiu Homorodean (vineri, 27 septembrie a.c.), Ştefan Stan (sâmbătă, 28 septembrie a.c.) şi trupa Spitalul de Urgenţă (duminică, 29 septembrie a.c.).

Pentru viitorul sfârşit de săptămână, când târgul îşi va închide porţile, organizatorii pregătesc surprize artistice, urmând să ofere recitaluri inedite atât nume mari ale scenei folclorice, cât şi solişti de muzică uşoară, pop sau dance.

Cookies