ȘTIRI

A început Săptămâna Patimilor. Ce trebuie să faci în Lunea Mare. Tradiţii şi superstiţii

Lunea Mare din Săptămâna Mare. Postul Paştelui se încheie cu Săptămâna Mare, a patimilor lui Hristos. B365 îți spune ce trebuie să faci în Lunea Mare „ca să nu te blesteme casa”.

Lunea Mare este prima zi a Săptămânii Patimilor. În această zi, în biserici se citeşte istoria lui Iosif cel Preafrumos, patriarhul din Vechiul Testament în care Biserica a văzut preînchipuirea lui Hristos, scrie traditii-superstitii.ro. Tot în timpul deniei de luni se face pomenirea smochinului neroditor, smochinul blestemat de Iisus înaintea intrării în Ierusalim.

În Lunea Mare, femeile încep curățenia de Paște. Se scoate totul afară, se aerisește casa ca să iasă toate relele de peste iarnă, se văruiește și se spală totul. Gospodinele cunosc şi respectă cu sfinţenie îndemnul din bătrâni potrivit căruia nu este bine “să te prindă Paștele în necurățenie, că te blesteamă casa!”

Până miercuri, inclusiv, sunt permise muncile în câmp. După această zi bărbaţii trebăluiesc pe lângă casă, ajutându-şi nevestele la treburile gospodăreşti.

Lunea Mare. Rugăciune pentru iertarea păcatelor

În Lunea Mare este bine să rosteşti rugăciunea de mai jos pentru iertarea păcatelor, cerându-i lui Hristos puterea şi înţelepciunea de a greși cât mai puțin.

”Doamne Iisuse Hristoase, cu adâncă umilință recunosc și mărturisesc, că în toată ziua păcătuiesc contra iubirii Tale Dumnezeiești. Deci, astăzi, că este luni și începutul săptămânii, mă rog cu umilință îndurării Tale celei mari: iartă-mi păcatele cele de voie și fără de voie, și-mi ajută să pun început bun și să port mai multă grijă de sufletul meu, pentru care ai răbdat atâtea dureri la Sfântă Ta Răstignire!

O Doamne, astăzi îți dau sufletul și trupul meu și voința mea, rugându-Te să fie voia Ta cu mine, după bună plăcerea Ta. Pedepsește-mă Doamne, după îndurarea Ta, în această lume, iar nu în cealaltă viață. Și iartă pe cei vii și pe cei răposați, pentru rugăciunile Sfintei Tale Biserici, și pe toți ne invredniceste de mărirea Ta în răi. La această pun mijlocitori pe Sfinții Tăi îngeri, către care zic:

O, cereștilor ajutători și păzitori ai oamenilor, vouă mă închin și va mulțumesc, pentru ajutorul și conducerea ce ne-o dați în toate zilele nouă, nevrednicilor și păcătoșilor. Scutiți-mă de vrăjmașii cei văzuți și nevăzuți, că să nu mai păcătuiesc de acum înaintea Dumnezeului meu! Învredniciți-mă să va văd la moartea mea, stând în jurul meu și să duceți sufletul meu în cer, că să se închine măririi Feței lui Dumnezeu, iar vouă să va mulțumesc acolo, pentru purtarea de grijă ce ați avut pentru mine și binele vostru să-l spun cu glas neîncetat în veci. Amin”.

 


Recomandarile noastre

Parteneri

Back to top button