A început programul „Litoralul pentru toţi”. Cât costă o noapte de cazare în staţiunile de la mare

de:
17 mai 2018
0 Afișari
A început programul

„Acesta este singurul program social din România susţinut integral de mediul de afaceri, respectiv de patronatele hoteliere autohtone. Tarifele percepute în cadrul programului de către hotelieri sunt neschimbate de cinci ani, deşi costurile utilităţilor au suferit în toată această perioadă majorări de peste 60 la sută, iar în unele cazuri, chiar s-au dublat”, au arătat reprezentanţii FPTR.

Tarifele maximale propuse pentru oferta specială de şase nopţi de cazare pentru o persoană, la hotelurile din zona Mamaia – Constanţa – Eforie, sunt de 205 lei pentru hotelurile de o stea, fără mic dejun, 235 lei la 2 stele, fără mic dejun şi 315 lei cu mic dejun, 265 de lei la trei stele fără mic dejun şi 425 lei cu mic dejun inclus, 485 lei la patru stele şi 605 lei la cinci stele, ambele preţuri incluzând masa de dimineaţă.

Pentru sudul litoralului, în staţiunile Costineşti, Olimp, Neptun, Jupiter, Cap Aurora, Venus, Saturn, Mangalia, 2 Mai şi Vama Veche, tarifele negociate în această ediţie a programului, tot pentru un sejur şase nopţi / persoană, pleacă de la 159 lei pentru hotel de o stea, fără mic dejun, 179 de lei la două stele, fără mic dejun, şi 269 de lei cu mic dejun, 199 de lei la trei stele fără masa de dimineaţă şi 329 de lei cu micul dejun inclus, iar la patru şi cinci stele – 379 de lei, respectiv 469 de lei, sumele incluzând şi micul dejun.

„Litoralul pentru toţi” este destinat turiştilor care îşi doresc o vacanţă la malul mării la începutul sezonului, pentru care pot aloca buget foarte mic, comparativ cu bugetele pentru sejururile petrecute în lunile iulie şi august. Tarifele practicate în programul special „Litoralul pentru toţi” sunt mai mici cu până la 70 la sută faţă de cele din vârf de sezon.

FPTR mai anunţă că s-au înscris în program 36 hoteluri din toate staţiunile de pe litoral, care pun la dispoziţie un număr de 2.200 de locuri în fiecare dintre cele cinci serii. Aceste locuri vor fi vândute prin agenţiile de turism partenere şi revânzătorii lor sau direct de către hotel, tariful fiind acelaşi, în funcţie de unitatea de cazare.

Sursa citată apreciază că aproximativ 15.000 de turişti vor beneficia de vacanţe cu tarife reduse în cadrul programului.

Cookies