GREEN CITY

A.G. Weinberger Band @ ArCuB Live Open Air – Jazz, Blues & More

A.G. Weinberger Band – Back to the Roots

ArCuB organizează un eveniment în premieră: ArCuB Live Open Air – Jazz, Blues & More.

Ediţia I a festivalului se va desfăşura în Piaţa George Enescu în perioada 20-24 iunie 2012.

De-a lungul celor 16 ani de activitate, ArCuB a prezentat nenumărate concerte şi festivaluri de jazz şi blues. Este prima dată însă când favoriţii publicului se reunesc sub titulatura ArCuB Live, în cadrul unui eveniment open air marca ArCuB. Piaţa George Enescu, consacrată deja concertelor estivale în aer liber, va găzdui unul dintre cele mai aşteptate evenimente ale acestei veri. Cinci seri de muzică bună – o nouă reuşită pentru Arta şi Cultura Bucureştiului.

Muzicieni de renume ai peisajului românesc şi internaţional, artişti unul şi unul, vor încânta publicul de-a lungul acestui maraton muzical: BKG Trio (Alexandru Bălănescu, Javier Girotto, Zlatko Kaučič), Abraham Burton & Lucian Ban Duo, Nicolas Simion Group, AG Weinberger Band, Mike Godoroja & Blue Spirit, Luiza Zan & Snaps Vocal Band, ZUM, István Gyárfás Trio, Accord Vibes, Emy Drăgoi & Hot Jazz Club Romania (invitat special Marius Mihalache).

Pentru că sloganul evenimentului este Some like it hot!, în Piaţa George Enescu va fi amenajat ArCuB HotSpot, spaţiu cu acces gratuit la internet.

Recitalurile încep în fiecare seară de la ora 20.00.

Intrarea este liberă.


Recomandarile noastre


Parteneri

Back to top button