ARHIVA B365

A fost ridicat sechestrul pe casa din Zambaccian a lui Năstase, dar şi pe un cont de 118.000 dolari

Tribunalul Bucureşti a decis, luni, să ridice sechestrul instituit de procurorii DNA în cazul imobilului deţinut de Adrian şi Dana Năstase din strada Muzeul Zambaccian, judecătorii dispunând totodată şi deblocarea sumei de 118.650 de dolari, ce aparţine fostului premier.

„Dispune radierea din cartea funciară numărul 2975/7 a localităţii Bucureşti, sector 1, deschisă cu privire la imobilul situat în Bucureşti, strada Muzeul Zambaccian numărul 16, etaj 3, apartament 4, sector 1, aparţinând reclamanţilor Năstase Adrian şi Năstase Daniela, a sechestrului asigurător. Dispune ridicarea sechestrului asigurător instituit asupra sumei de 118.650 USD, consemnată la Banca Comercială Română Sucursala Unirea, aparţinând reclamantului Năstase Adrian”, a decis, luni, Tribunalul Capitalei, potrivit Mediafax. 

Decizia nu este irevocabilă, motiv pentru care aceasta poate fi contestată în termen de cinci zile.

În 20 iunie 2012, Adrian Năstase a fost condamnat definitiv, de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, la doi ani de închisoare cu executare în dosarul „Trofeul calităţii”, în care a fost acuzat în legătură cu strângerea de fonduri pentru campania electorală din 2004, când a candidat pentru Preşedinţie din partea PSD.

În 18 martie 2013, Năstase a fost eliberat din penitenciar, după ce Tribunalul Bucureşti a admis cererea lui de eliberare condiţionată.

În 6 ianuarie 2014, Adrian Năstase a fost din nou încarcerat, după ce a fost condamnat, în dosarul „Zambaccian”, la patru ani de închisoare cu executare. Năstase a stat în penitenciar până în 21 august 2014, când a fost eliberat condiţionat, după ce a executat o treime din pedeapsă.


Recomandarile noastre


Parteneri

Back to top button