A fost realizat primul transplant hepatic la copil, într-un spital din București. Pacientul avea 11 ani și suferea de insuficiență hepatică

19 feb. 2023
152 afișări
A fost realizat primul transplant hepatic la copil, într-un spital din București. Pacientul avea 11 ani și suferea de insuficiență hepatică
A fost realizat primul transplant hepatic la copil, într-un spital din București. Pacientul avea 11 ani și suferea de insuficiență hepatică, Imagine simbol: Unsplash

La Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Grigore Alexandrescu” din București a fost efectuat primul transplant hepatic la copil.

Pacientul, în vârstă de 11 ani, suferea de insuficiență hepatică și ciroză hepatică decompensată.

Conform AGERPRES, intervenția face parte dintr-un program început de curând în spitalul „Grigore Alexandrescu”, anume un program de transplant:

În data de 18.02.2023, la Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii „Grigore Alexandrescu” s-a efectuat primul transplant hepatic la copil, care face parte din programul de transplant început de scurt timp în spitalul nostru, informează reprezentanții spitalului.

Starea postoperatorie a pacientului este stabilă

Sursa citată a precizat că starea postoperatorie a pacientului în vârstă de 11 ani este stabilă.

Operația a fost efectuată de către o echipă de chirgurgi ai spitalului „Grigore Alexandrescu” și de o echipă de chirurgi de la Institutul Clinic Fundeni.

Echipa spitalului „Grigore Alexandrescu” a fost coordonată de către doctor Laura Bălănescu. Cealaltă echipă de chirugi a fost coordonată de către profesorul universitar doctor Irinel Popescu și de medicul Doina Hrehoreţ.

Conform AGERPRES, pe lângă echipa de chirurgi, a fost și o echipă de medici anesteziști. Echipa a fost formată din doctor Ruxandra Fota, de la Institutul Clinic Fundeni și de medicii Florin Rusu și Alexandru Baetu, din cadrul spitalului „Grigore Alexandrescu”:

Aducem mulţumiri deosebite Ministerului Sănătăţii. În special domnului profesor universitar doctor Alexandru Rafila şi Agenţiei Naţionale de Transplant, domnului director executiv doctor Guenadiy Vatachki şi domnului doctor Victor Zota, care au făcut toate eforturile şi demersurile legale pentru ca această intervenţie să se desfăşoare în cadrul clinicii noastre.

Te-ar putea interesa și:

Cookies