A fost prins bărbatul care a furat un sac de bani dintr-o mașină a Poștei Române. O parte din bani au fost cheltuiți la păcănele

05 nov. 2022
917 afișări
A fost prins bărbatul care a furat un sac de bani dintr-o mașină a Poștei Române. O parte din bani au fost cheltuiți la păcănele
A fost prins bărbatul care a furat un sac de bani dintr-o mașină a Poștei Române. O parte din bani au fost cheltuiți la păcănele. Imagine simbol: Facebok/ Compania Naţională Poşta Română

Bărbatul care a furat, marți, un sac de bani dintr-o mașină a Poștei Române, lângă București, a fost prins. Polițiștii l-au găsit pe angajat în Ploiești.

Bărbatul care a furat un sac de bani dintr-o mașină a Poștei Române a fost prins

Polițiștii din orașul Chitila și polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale Ilfov l-au prins pe bărbatul bănuit de furt în Ploiești.

Marți, 1 noiembrie, din mașina Poștei Române a fost furat un sac de bani ce conținea suma de 278.000 de lei.

Oamenii legii au găsit și un sac de bani asupra bărbatului, urmând să fie stabilită valoarea acestora.

Angajatul Poștei se află în custodia polițiștilor din Ploieşti, dar urmează să fie dus la Poliţia Chitila pentru cercetări.

Bani cheltuiți la păcănele

Bărbatul care a furat sacul cu bani ar fi cheltuit 40.000 de lei la păcănele, potrivit antena3.ro.

Oamenii legii au recuperat suma de 235.646 de lei.

Hoțul le-ar fi declarat polițiștilor că a decis să fure banii pentru că el nu avea. Își dorea să se distreze cu prietenii, dar nu a avut complici în acest jaf.

Totodată, bărbatul ar fi fugit cu bicicleta de acasă la scurt timp după ce a furat sacul cu bani, iar la un moment dat a abandonat-o și a decis să ia taxiul până la Ploiești.

Ce au declarat oamenii legii la scurt timp după jaf:

„La data de 1 noiembrie a.c., în jurul orei 11:47, un reprezentant al Poștei Române a sesizat Inspectoratul de Poliție al Județului Ilfov cu privire la faptul că, la aceeași dată, în jurul orei 11:40, un angajat(sofer transport valori ) la aceeași instituție, l-a sesizat cu privire la faptul că în timp ce se afla oprit pe strada Eroului din Chiajna, din interiorul autoutilitarei care transporta valori monetare, a dispărut un sac, ce aparține Poștei Române, în care se afla suma de 278000 lei, și care ar fi fost sustras de însoțitorul acestuia, angajat la aceeași instituție”, potrivit IPJ Ilfov.

Cookies