A fost deschisă prima parcare de „bun-simț turistic” pe DN1

23 apr. 2021
356 afișări
A fost deschisă prima parcare de „bun-simț turistic” pe DN1

Organizația Non-Guvernamentală Bun-Simț Turistic a anunțat inaugurarea primei parcări din proiectul menit să curețe județul Brașov, o zonă atât de frecventată de turiști în fiecare weekend. Fiecare parcare de pe Traseul de Bun Simț Turistic este dotată cu coșuri de gunoi pentru reciclare dar și panouri informative pentru a descuraja persoanele care doreau să arunce deșeuri pe marginea drumului.

Direcția Regională de Drumuri și Poduri Brașov a finalizat amenajarea primei parcări de pe traseul denumit „de Bun-Simț Turistic de pe DN1. Aceasta este localizată la hotarul județelor Prahova și Brașov, și face parte din programul de 95 de astfel de parcări de pe traseu. Autoritățile au invitat companii din domeniul privat să finanțeze inițiativa și astfel să „adopte” una dintre parcările de „bun-simț”.

Lunar se adună 7 basculante de deșeuri de pe drumurile naționale din județul Brașov

Parcarea de „bun-simț” a fost realizată de autorități în colaborare cu Asociația Bun-Simț și Atitudine Civică, și a constat în amplasarea unor coșuri de gunoi care ajută la colectarea selectivă a deșeurilor, dar și a două panouri informative care educă trecătorii cu privire la comportamentul adecvat privind curățenia pe drumurile publice.

„În acest fel, încercăm să reducem fenomenul deşeurilor abandonate ilegal pe marginea drumurilor. Cu toate că, în fiecare luni şi vineri, angajaţii noştri se ocupă exclusiv de curăţenia din zona parcărilor de pe drumurile naţionale, gunoaiele aruncate la întâmplare reapar foarte repede. Astfel, adunăm în fiecare lună aproximativ 90 de metri cubi de mizerie (aproximativ 7 basculante) numai de pe cele 500 de km de drumuri naţionale din judeţul Braşov. (…) Ne-am propus ca DN1, pe tronsonul Braşov – Sibiu, să devină Traseu de Bun-Simţ Turistic, fără gunoaie în parcări sau pe marginea drumului”, a precizat conducerea Direcția Regională de Drumuri și Poduri Braşov, potrivit Digi 24.

Organizația Bun-Simț Turistic invită companiile private să se alăture proiectului

„Astazi, impreuna cu partenerii noștri de încredere Directia Regionala de Drumuri si Poduri Brasov, am încheiat lucrările de amenajare a primei parcări de Bun-Simt Turistic, situata pe DN1, la limita județelor Prahova și Brasov.
Ne-am propus ca tronsonul Bucuresti-Sibiu sa devina Traseu de Bun-Simt Turistic, fără gunoaie in parcări, sau pe marginea drumului.
În total, sunt 95 de parcări care așteaptă să fie amenajate, iar costurile sunt diferite, în funcție de dimensiunea parcării.
Companiile private pot „adopta” o parcare prin finanțarea integrală a amenajării, sau pot participa alături de alte companii la finanțare.
Vă așteptăm să vă alăturati proiectului nostru Traseu de Bun-Simt Turistic.
Împreună schimbam mentalități și comportamente!
Multumim #CNAIR#DRDPBrasov, #MaccaferriRomania, #ComprestSABrasov, #KronospanRomania, #TechnoaplinRomania, #SikaRomania si #GeolandConsult pentru realizarea primei parcări de #BunSimtTuristic!” anunța organizația Bun-Simț Turistic pe pagina de Facebook în urmă cu două săptămâni.
ONG-ul a mai anunțat că este vorba de 95 de parcări ce așteaptă să fie adoptate și că se folosesc coșuri de gunoi și panouri fabricate la Standarde ISO și că au folosință garantată pentru o durară îndelungată.
Fiecare proiect este însoțit de un media plan de evidențiere a sponsorului, iar parcarea va avea numele sponsorului pe panou, potrivit Bun-Simț Turistic.
Cookies