A fost demarată procedura pentru revocarea Avocatului Poporului

16 feb. 2021
118 afișări
A fost demarată procedura pentru revocarea Avocatului Poporului
Guvernarea cu PSD rupe PNL. Ludovic Orban, propus pentru excludere, a cerut demisia întregii conduceri a PNL, în frunte cu Florin Cîțu

Ludovic Orban, preşedintele Camerei Deputaţilor, a declarat marţi că a fost demarată procedura pentru revocarea Avocatului Poporului, urmând ca un raport al comisiilor juridice să fie transmis în termen de două săptămâni.

Ludovic Orban susține că birourile permanente reunite au refuzat să deruleze, în sesiunea trecută, „procedurile din Legea Avocatului Poporului şi procedurile regulamentare”.

 

 „Am demarat procedura privitoare la revocarea Avocatului Poporului. Este o procedură care în legislatura trecută a fost demarată de grupurile parlamentare ale PNL. Solicitarea grupurilor parlamentare, formulată în legislatura trecută, nu a fost trimisă spre comisiile juridice comune, a spus Orban.

El a explicat că, pe lângă sesizarea PNL, a mai fost depusă o solicitare de deputatul PNL Florin Roman, susţinută şi de grupurile parlamentare ale USR PLUS şi ale PNL.

„Urmează ca, într-un termen de două săptămâni, cel mult, comisiile juridice să analizeze această solicitare, să prezinte un raport care să fie transmis plenului”, a spus Ludovic Orban.

Revocarea Avocatului Poporului. Spor de praf de 2.500 de lei pentru un director

Totodată, deputatul PNL Cristian Băcanu susține, într-un mesaj publicat pe Facebook, că la instituția Avocatul Poporului un director beneficiază de spor de praf și condiții vătămătoare în valoare de 2.500 de lei.

„2500 de lei este sporul de praf și condiții vătămătoare pe care îl primește lunar un director din instituția ”Avocatului Poporului” (…)  2500 de lei! Adică un salariu minim pe economie. Sau puțin peste 10 alocații majorate. Sau aproape două pensii medii. Și asta pentru că stă, aparent, în praf. Că de lucrat în condiții vătămătoare, mă îndoiesc sincer că o face. Este unul din multele sporuri, plătite din bani publici luați de la investiții în infrastructură, în sănătate, în educație și în alte domenii vitale, cu care PSD și-a cumpărat liniștea și și-a îmbuibat camarila de partid.”, scrie Cristian Băcanu.

 

Cookies