Capitala a găzduit ieri un protest organizat de Alianța pentru Unirea Românilor (AUR). Manifestanții s-au adunat în Piața Universității, nemulțumiți de amânarea alegerilor. Organizatorii spun că la protest ar fi participat 100.000 de oameni. Asta ar transforma evenimentul de ieri în cel mai mare miting din România din ultimii opt ani. În 2017, o mare de oameni a ieșit în stradă după ce guvernul Grindeanu a dat Ordonanța 13.
Protestul a început în jurul orei 12:00, cu aproximativ 2.000 de persoane adunate în Piața Universității. Pe parcursul zilei, numărul participanților a crescut considerabil, ajungând la zeci de mii de oameni. Organizatorii, membri ai AUR, dar și susținători din întreaga țară, au venit în București cu autobuzele sau mașinile personale. Aceștia au mărșăluit prin mai multe zone ale capitalei, din Piața Victoriei, până la Palatul Cotroceni.
La ora 14:00, la protest se adunaseră deja 10.000 de oameni, potrivit reprezentantului AUR, Petrișor Peiu. Până la ora 15:30, numărul estimat de organizatori a ajuns la 100.000 de participanți. În acel moment, mulțimea se întindea pe Bulevardul Nicolae Bălcescu, între Piața Universității și Piața Romană.
Reprezentanții Jandarmeriei au declarat că estimarea numărului de participanți este de competența organizatorilor. Potrivit surselor din cadrul instituției, consultate de Hotnews, evaluările interne sunt făcute pentru a asigura măsurile de siguranță și intervenție rapidă în caz de urgență, însă datele rămân confidențiale.
Specialiștii în estimări susțin că protestul AUR a fost unul masiv. Experții au comparat evenimentul de ieri cu unele de amploare, cum sunt concertele mari sau meciurile de fotbal de pe stadioane. În zonele centrale ale Bucureștiului, precum și în fața Guvernului, mulțimea a fost extrem de compactă. Oamenii nu au mai putut să se adune în piața Victoriei, așa că au ocupat și Bulevardul Lascăr Catargiu.
În continuare, protestatarii au mărșăluit spre Palatul Cotroceni și au ajuns pe Podul Basarab, unde, datorită spațiului îngust, timpul de trecere a fost mult mai mare, demonstrând amploarea protestului.
Chiar dacă organizatorii au estimat că la protest ar fi fost prezenți 100.000 de oameni, numărul real de manifestanți ar fi fost aproximativ la jumătate. Cu toate acestea, indiferent de cifrele exacte, acest miting rămâne cel mai mare din România din ultimii opt ani.
Protestul AUR amintește de mobilizarea de amploare a românilor la protestele masive din 2017. Mii de oameni au ieșit atunci în stradă, revoltați de Ordonanța 13 a guvernului Grindeanu.