A fost arestat bărbatul din București care și-a înjunghiat iubita, după care a amenințat că se sinucide. Dupa aproximativ 16 ore de negociere, autoritățile au intervenit, l-au dat jos pe bărbat de pe pervazul geamului de unde amenința că se aruncă și l-au imobilizat.
Pe data de 11 septembrie 2023, procurorii de la Parchetul de pe Lângă Tribunalul București au pus în mișcare acțiunea penală împotriva bărbatului care și-a înjunghiat iubita, de față cu doi minori, după care a amenințat că se aruncă de la etaj.
Inculaptul este cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de violență în familie în modalitatea tentativei de omor.
Reamintim faptul că, pe data de 10 septembrie 2023, în timp ce se afla în locuință cu iubita sa și cu fiica ei, inculpatul, fiind sub influența alcoolului, a înjunghiat-o pe concubină de mai multe ori cu cuțitul în zona toracică.
Femeia i-ar fi spus că își dorește să se mute și ar fi chemat o prietenă care să o ajute. Bărbatul a fost deranjat de cele auzite și, astfel, a atacat-o.
În seara zilei de 10.09.2023, în timp ce inculpatul (în vârstă de 56 de ani), concubina sa (în vârstă de 30 de ani) și fiica lor în vârstă de 9 ani se aflau în locuința situată la etajul 8 al unui bloc din sectorul 1, București, pe fondul unei stări conflictuale create de perspectiva separării și stabilirii unui program de legături personale între tată și fiica minoră a celor doi, fiind și sub influența alcoolului, inculpatul i-a aplicat victimei mai multe lovituri de cuțit în zona cervicală și cea toracică”, a transmis Parchetul de pe Lângă Tribunalul București într-un comunicat.
Ulterior, prietena femeii a venit și i-a sărit în ajutor, dar inculpatul a lovit-o și pe ea, provocându-i răni ușoare. De față la acest incident au fost doi minori, fiica iubitei bărbatului și fiul prietenei sale.
Cele două femei și cei doi minori au fost scoși din apartament, iar victima a fost transportată la Spitalul Floreasca, pentru a primi îngrijiri medicale.
Bărbatul a ieșit pe pervazul geamului și a amenințat, timp de 15 ore, că se aruncă.
Parchetul de pe Lângă Tribunalul București a mai transmis că, după aproximativ 16 ore în care alpiniștii, polițiștii și negociatorii au încercat să-l convingă pe bărbat să coboare, aceștia au reușit, într-un final, să pătrundă în apartament și să îl imobilizeze:
Inculpatul, rămas singur în locuință, a ieșit la fereastră și a amenințat că se aruncă. Astfel, în data de 11.09.2023, începând cu ora 01:00, la fața locului au fost desfășurate mai multe forțe, respectiv negociatori din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București – Serviciul Acțiuni Speciale, polițiști din cadrul Secției 1 Poliție, reprezentanți ai Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, polițiști din cadrul Serviciului Omoruri, precum și luptători din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române – Serviciul de Intervenții și Acțiuni Speciale, cei din urmă reușind să pătrundă în locuință și să îl imobilizeze pe inculpat în jurul orei 17:30.”
Inițial, bărbatul a fost arestat pentru 24 de ore, iar pe data de 12 septembrie 2023, judecătorul de drepturi și libertăți de la Tribunalul București a dispus arestarea preventivă a acestuia pentru 30 de zile.
Cercetările sunt continuate de către Parchetul de pe lângă Tribunalul București și Direcția Generală de Poliție a Municipiului București – Serviciul Omoruri.
Facem precizarea că punerea în mişcare a acţiunii penale și dispunerea măsurilor preventive reprezintă etape ale procesului penal reglementate de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activități care nu pot, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie”, se mai precizează în comunicat.
Te-ar putea interesa și: