Astăzi este o nouă zi în care cursele sunt anulate, iar pasagerii care aveau planificate călătorii care nu suportă amânare, trebuie să găsească soluții. Guvernul a anunțat, ieri, după ce compania a oprit brusc toate zborurile din România până luni, că românii blocaţi pe aeroporturi din străinătate, afectaţi de criza Blue Air, vor fi aduşi acasă cu zboruri TAROM.
TAROM va primi 5 milioane de lei de la ministerul Transporturilor pentru a-i aduce pe români acasă, apoi banii vor fi recuperați de la Blue Air, potrivit ministrului Sorin Grindeanu.
Pe de altă parte, alte companii aeriene și-au anunțat sprijinul pentru depășirea crizei. Compania aeriană Wizz Air a precizat că pasagerii Blue Air cărora li s-au anulat zborurile spre și dinspre România beneficiază de prețuri speciale.
Suspendarea zborurilor a creat probleme pentru mii de pasageri şi haos pe aeroportul Henri Coandă din Capitală în primele ore de la decizia anulării zborurilor Blue Air. Au existat pasageri care au fost dați jos din aeronave, după ce Blue Air a decis suspendarea zborurilor. Alţi pasageri au aflat în ultimul moment că nu mai pot pleca. Compania susţine că ar fi anunţat toţi pasagerii prin email. Timp de câteva ore, situația a fost extrem de tensionată, marți, nu doar pe aeroportul Otopeni ci și în Cluj și Iași.
Scandalul Blue Air este însă departe de a se încheia. Compania reclamă că i-au fost blocate conturile pentru datorii către Agenţia de Mediu și se caută soluții pentru reeșalonarea datoriilor. La Guvern, s-au căutat marți seară mai multe soluții, îar miercuri dimineața este programată o nouă ședință de guvern.
Ministerul de Externe a pus la dispoziție un număr unic unde pot suna românii care au pierdut zboruri Blue Air din străinătate 0040.751.084.537. MAE a anunțat că pot fi contactate şi misiunile diplomatice sau oficiile consulare, iar pasagerii se pot înregistra şi pe email.
Îți recomandăm și: