A doua zi de Summer Well 2021. Regulile de acces și artiștii prezenți la festival

13 aug. 2021
429 afișări
A doua zi de Summer Well 2021. Regulile de acces și artiștii prezenți la festival
A doua zi de Summer Well 2021. Regulile de acces și artiștii prezenți la festival. Sursă foto: Facebook/ Summer Well Festival

Vineri, 13 august, este a doua zi de Summer Well 2021, festivalul de muzică ce are loc în fiecare an la Domeniul Știrbey. Știm că regulile COVID-19 pot duce la confuzii, așa că iată tot ce trebuie să știi despre normele de siguranță, programul și artiștii prezenți la festival.

Vineri, 13 august, poate fi considerată o zi cu ghinion pentru superstițioși. Dar, pentru festivalieri, această dată reprezintă a doua zi de Summer Well 2021, plină de distracție și voie bună. Aceasta este cea de-a zecea ediție a festivalului, ce are loc an de an la doi pași pe București, mai exact, la Domeniul Știrbey.

A doua zi de Summer Well 2021

Dacă nu ai ajuns de ieri la festival, trebuie să știi că este permis și accesul persoanelor care nu sunt vaccinate împotriva COVID-19, deși la început organizatorii anunțaseră că doar persoanele imunizate împotriva coronavirusului pot avea acces la festival.

Recomandăm și: Începe Summer Well 2021. Tot ce trebuie să știți dacă participați la ediția din acest an

Datorită măsurilor de relaxare din țara noastră, la Summer Well 2021 pot participa și persoanele care nu s-au imunizat, dar cu condiția să prezinte dovada unui test PCR negativ, nu mai vechi de 72 de ore sau dovada unui test antigen nu mai vechi de 24 de ore. Testele se pot face la orice clinică medicală care eliberează aceste certificate medicale.

Bine de știut: organizatorii festivalului le oferă petrecăreților oportunitatea de a se testa și la o clinică parteneră, Revive Health. Cum procedezi? În momentul în care te duci la clinică pentru un test PCR sau unul antigen, arăți biletul de la Summer Well și primești o reducere. Astfel, vei plăti 35 de lei pentru un test antigen și 210 lei pentru un test PCR. Acestea se pot face atât la clinica din Pipera, de pe strada Erou Iancu Nicolae 126C, cât și la intrarea în festival.

Vineri te poți testa la Buftea în intervalul orar 09:00 – 23:00.

Recomandăm și: Pandemia nu oprește muzica, începe Summer Well, primul mare festival din București, after Covid-19. Exclusiv/John Varbiu: “Ne-au lipsit foarte mult concertele”

Dacă ai peste 16 ani trebui să știi că poți veni la festival fără să fii însoțit de un adult. Dar, dacă ai sub 16 ani este obligatoriu să fii însoțit de un adult. Persoanele sub 16 ani nu trebuie să prezinte rezultatele testării împotriva COVID-19.

De asemenea, dacă ai peste 12 ani, trebuie să prezinți la intrarea în festival o declarație pe proprie răspundere ce trebuie completată de aparținătorul legal.

Declarațiile le poți descărca de aici:

Declarație pe propria răspundere pentru minori sub 16 ani

Declarație pe proprie răspundere pentru minori între 16 și 18 ani

Artiștii prezenți vineri, la Summer Well 2021

Vineri – 13 august

Main Stage

  • 23:15 – 00:30 Balthazar
  • 21:30 – 22:30 L’Imperatrice
  • 19:45 – 20:45 Lola Marsh
  • 18:15 – 19:00 Dimitri’s Bats

Wiiings Stage

  • 22:30 – 23:30 Rejjie Snow
  • 21:00 – 21:45 Bruja
  • 19:00 – 20:45 Hip Hop la Feminin

Afterparty

  • 00:45 – 02:15: HVOB live

Sâmbătă – 14 august

Main Stage

  • 23:15 – 00:30 Woodkid
  • 21:30 – 22:30 Fatoumata Diawara
  • 19:45 – 20:45 Moonlight Breakfast
  • 18:15 – 19:00: The Kryptonite Sparks

Wiiings Stage

  • 22:30 – 23:30 Smokepurpp
  • 21:00 – 22:00 Ian
  • 19:30 – 20:45 Show’Nuff

Afterparty

  • 00:45 – 02:15: Modeselektor (live)

Duminică – 15 august

Main Stage

  • 23:30 – 00:30: Princess Nokia
  • 21:30 – 22:45: Bucharest Symphony Orchestra

Afterparty

  • 20:30 – 21:15: Zimbru
  • 18:15 – 20:00: Valeria Stoica
  • 15:00 – 17:00: Disco Sigaretta

Cum ajungi la festival? Organizatorii s-au gândit la tot

Poți ajunge la Summer Well 2021 cu trenul, autobuzul, mașina sau bicicleta.

Trenul îl poți lua de la Gara de Nord, ruta București – Buftea. Organizatorii au pregătit în apropierea gării Buftea mai multe trotinete electrice pentru ca accesul să se realizeze mai ușor la Domeniul Știrbey.

Mersul trenurilor către Summer Well 2021 poate fi găsit aici, unde doritorii pot vedea și tarifele pentru fiecare tren.

Dacă mersul cu trenul nu-ți surâde, poți alege autobuzul. Vorbim despre o cursă specială, care va pleca de la Stația Clăbucet (aflată la intersecția dintre Bd. Ion Mihalache și Calea Griviței).

Organizatorii îi încurajează pe participanți să renunțe la mașinile personale și să aleagă mijloacele de transport în comun, pentru a evita aglomerația.

Iată programul autobuzelor:

  • Vineri, 13 august: primul autobuz pleacă din București la ora 14:55, ultimul autobuz pleacă din Buftea la ora 03:00,
  • Sâmbătă, 14 august: primul autobuz pleacă din București la ora 14:55, ultimul autobuz pleacă din Buftea la ora 03:00,
  • Duminică, 15 august: primul autobuz pleacă din București la ora 14:55, ultimul autobuz pleacă din Buftea la ora 03:00.

Autobuzele pleacă din stație la fiecare 30 de minute. Drumul până la Domeniul Știrbey este de aproximativ 30 de minute.

De asemenea, cei care aleg să meargă la Summer Well cu bicicletele le vor putea parca în siguranță la intrarea în festival.

Cum plătești la Summer Well 2021

Plata se realizează prin intermediul unei brățări. Iar pentru activarea brățării, fiecare persoană primește un bilet care va conține PIN-ul cardului atașat de brățară. Acest PIN trebuie introdus pe topup.summerwell.ro, pentru ca brățara să fie înregistrată și activată (să se poată adăuga bani pe ea). Banii îi poți adăuga și fizic, la centrele de top-up, atât cash, cât și cu cardul.

Dacă la finalul festivalului îți rămân bani pe brățară, îi poți scoate până pe 25 august, ora 23:59, dar doar dacă ți-ai înregistrat brățara pe site. Poți scoate și banii de pe brățările neînregistrate, dar doar la centrele de top-up, exclusiv pe durata festivalului.

Have fun, festivalieri!

Cookies