Au apărut subiectele la istorie la bacalaureat VEZI REZOLVAREA SI BAREMUL

UPDATE 15:05: Baremul pentru proba la Istorie a Bacalaureatului din acest an au fost publicate pe site-ul edu.ro. Le puteţi găsi aici.

Cei peste 23.000 de absolvenţi de clasele a XII-a şi a XIII-a care s-au înscris la bacalaureat vor susţine, miercuri, proba obligatorie a profilului la bacalaureat 2012, informează Realitatea.net. În funcţie de profilul liceului absolvit, liceenii vor susţine examenul la matematică sau istorie.

Au apărut subiectele la proba obligatorie a profilului la istorie.

Subiectul I (30 puncte)

BACALAUREAT 2012 – Subiecte ISTORIE. Citiţi cu atenţie textele de mai jos:

A. „Iar în acel timp Bogdan, voievodul românilor din Maramureş, adunând în jurul său pe românii din acel district, trecu pe ascuns în Ţara Moldovei, supusă coroanei regatului, dar lipsită de locuitori de multă vreme datorită vecinătăţii tătarilor şi, cu toate că a fost lovit de multe ori de armata regelui, crescând mult numărul locuitorilor români, acea ţară a crescut [devenind] un stat. Însă voievodul pe care-l alegeau românii din acea ţară se recunoştea drept vasal al regelui Ungariei, obligându-se să plătească censul la timpul obişnuit.”

(Cronica lui Ioan, arhidiacon de Târnava)

B. „Regele [Carol Robert de Anjou, în 1330] a cuprins Severinul şi fortăreaţa lui (…). Basarab a trimis, astfel, la rege o solie vrednică de toată cinstea ca să-i spună regelui: Fiindcă voi, rege şi stăpân al meu, v-aţi străduit în strângerea oştirii, eu voi răsplăti osteneala voastră cu 7000 de mărci de argint şi vă voi lăsa în pace Severinul, cu toate ce ţin de el, pe care acum cu puterea le ţineţi în mâinile voastre. Pe deasupra, tributul pe care-l datorez coroanei voastre îl voi plăti, cu credinţă, în tot anul. Şi nu mai puţin voi trimite la curtea voastră pe unul din fiii mei ca să servească pe banii mei şi cheltuiala mea, numai să vă întoarceţi îndărăt în pace (…) pentru că dacă veniţi şi mai mult înlăuntru ţării, nu veţi putea nicidecum să [scăpaţi de pericol].”

(Cronica pictată de la Viena)

BACALAUREAT 2012 – Subiecte ISTORIE. Pornind de la aceste texte, răspundeţi următoarelor cerinţe:

1. Precizaţi, din sursa A, statutul politico-juridic al Ţării Moldovei. 2 p

2. Precizaţi o obligaţie pe care şi-o asumă Basarab faţă de regele Ungariei, la care se referă sursa B. 2 p

3. Numiţi cele două teritorii precizate atât în sursa A. cât şi în sursa B. 6 p

4. Scrieţi litera corespunzătoare sursei care susţine ideea potrivit căreia tributul datorat va fi plătit anual, selectând o informaţie aflată în relaţie cauză-efect. 5 p

5. Scrieţi litera corespunzătoare sursei care susţine ideea “descălecatului”, selectând o informaţie aflată în relaţie cauză-efect. 5 p

6. Menţionaţi alte două evenimente politico-militare la care au participat românii în perioada 1475-1688, în afara celui precizat în text. 6 p

7. Argumentaţi, printr-un fapt istoric relevant, afirmaţia conform căreia conflictele militare în care s-au implicat voievozii români, s-au integrat în relaţiile internaţionale din Evul Mediu. (Se punctează coerenţa şi pertinenţa argumentării, elaborate prin utilizarea unui fapt istoric relevant, respectiv a conectorilor care exprimă cauzalitatea şi concluzia.) 4 p

Subiectul II (30 puncte)

Citiţi cu atenţie textele de mai jos:

A. „Principatele Muntenia şi Moldova vor continua să se bucure, sub suzeranitatea Porţii şi sub garanţia puterilor contractante, de privilegiile şi de imunităţile pe care le au. Nicio protecţie exclusivă nu va fi exercitată asupra lor de vreuna dintre puterile garante. Nu va exista niciun drept particular de amestec în treburile interne.”

(Tratatul de pace de la Paris, 30 martie l856)

B. „1. Respectarea drepturilor Principatelor, îndeosebi a autonomiei lor în cuprinderea vechilor capitulaţii.

2. Unirea Principatelor într-un singur stat, sub numele de România.

3. Prinţ străin cu moştenirea tronului, ales dintr-o dinastie domnitoare din Europa şi ai cărui moştenitori să fie crescuţi în religia ţării.

4. Neutralitatea pământului Principatelor.

5. Puterea legiuitoare încredinţată unei obşteşti adunări în care să fie reprezentate toate interesele naţiei.

Toate acestea sub garanţia colectivă a puterilor care au subscris tratatului de la Paris (…)”

(Rezoluţia Adunării ad-hoc din Ţara Românească – referitor la Unirea Principatelor)

C. ,.Art. I. Principatele Moldovei şi Valahiei, constituite de acum înainte sub denumirea de Principatele Unite ale Moldovei şi Valahiei, rămân sub suzeranitatea Măriei Sale Sultanul.

Art. 2. (…) În consecinţă principatele se vor administra liber şi în afară de orice amestec al Sublimei Porţi, în limitele stipulate prin acordul puterilor garante cu curtea suzerană.

Art. 5. Puterea executivă va fi exercitată de către hospodar (domn).

Art. 6. (…) Legile prezentând un interes special pentru ambele principate vor fi pregătite de către Comisia Centrală şi supuse votării adunărilor de către hospodari.

Art. 7. Puterea judecătorească, exercitată în numele hospodarului, va fi încredinţată magistraţilor numiţi de el, fără ca cineva să se poată sustrage judecătorilor săi naturali.”

(“Convenţia“ de la Paris)

Pornind de la aceste texte, răspundeţi următoarelor cerinţe:

1. Precizaţi evenimentul politico-diplomatic la care se referă sursa C. 2 p

2. Numiţi teritoriile la care se referă sursa A. 2 p

3. Menţionaţi statutul politico-juridic al Principatelor, din sursa A, respectiv denumirea conducătorului statului România, din sursa B. 6 p

4. Menţionaţi, din sursa B, un punct de vedere referitor la dorinţele românilor în problema unirii, susţinându-l cu o explicaţie din text. 5 p

5. Menţionaţi, din sursa C, un punct de vedere referitor la unirea Principatelor, susţinându-l cu o explicaţie din text. 5 p

6. Precizaţi două caracteristici ale democraţiei secolului al XIX-lea. 6 p

7. Prezentaţi o acţiune politico-militară din a doua jumătate a secolului al XIX-lea, din Europa, precizând şi implicarea oricărui stat în cadrul acesteia 4 p

Subiectul III (30 puncte)

Elaboraţi, în aproximativ două pagini, un eseu despre Teoria roesleriană şi netemeinicia ei, având în vedere:

– cauzele apariţiei teoriei imigraţioniste;

– afirmaţii ale teoriei imigraţioniste;

– netemeinicia teoriei roesleriene;

– explicaţi de ce teoria roesleriană are un caracter politic.

REZOLVAREA VARIANTEI 2

Subiectul I

1. Moldova era „supusă coroanei regatului ungar”.

2. Basarab îl răsplăteşte pe regele Ungariei „cu 7000 de mărci de argint şi vă voi lăsa în pace Severinul, cu toate ce ţin de el”; „tributul pe care-l datorez coroanei voastre îl voi plăti, cu credinţă, în tot anul. Şi nu mai puţin voi trimite la curtea voastră pe unul din fiii mei ca să servească pe banii mei şi pe cheltuiala mea”.

3. Moldova şi Ţara Românească.

4. B: „dacă veniţi şi mai mult înlăuntru ţării [oastea maghiară care a organizat campania din 1330 sub conducerea regelui Carol Robert de Anjou] nu veţi putea nicidecum să [scăpaţi de pericol].

5. A. „voievodul pe care-l alegeau românii din acea ţară se recunoştea drept vasal al regelui Ungariei, obligându-se să plătească censul la timpul obţinut.”

6. Pericolul otoman pentni Principatele Române a fost conştientizat de domnitorii munteni şi moldoveni, care au îmbinat rezistenţa armată cu tratatele diplomatice. Atitudinea ostillă a domnitorului Moldovei, Ştefan cel Mare, faţă de Imperiul Otoman, l-a determinat pe sultan să pregătească expediţia de înlăturare din domnie a lui Ştefan. La 10 ianuarie 1475, domnitorul Moldovei a obţinut o strălucită victorie la Vaslui împotriva lui Soliman Paşa. La sfârşitul domniei, Ştefan a plătit tribut Porţii, iar inamic îi era vechiul aliat, Polonia. Regele Ioan Albert a încercat să ocupe Moldova în anul 1497, dar garnizoana de la Suceava a rezistat armatei polone. Armata lui Ioan Albert a suferit un adevărat dezastru la Codrii Cosminului. Doi ani mai târziu, în 1499, se va încheia pace între cele două părţi, statutul domnului Moldovei fiind cel de egalitate în raport cu regele Poloniei.

7. Din secolul al XIV-lea, la rivalitatea polono-maghiară pentru hegemonie în teritoriile româneşti se adaugă o mare primejdie: cea otomană. De aceea, obiectivul principal al domnitorilor români era acela de menţinere a fiinţei statale proprii, a identităţii religioase, fapt pentru care lupta armată s-a coniugat cu acţiunile diplomatice. Rezistenţa antiotomană a Ţărilor Române le-a apropiat pe acestea de Regatul Ungar, ameninţat şi el de expansiunea otomană astfel că, peste un secol şi jumătate, expansiunea otomană la nord de Dunăre, spre Europa Centrală, a fost oprită de rezistenţa izolată sau coalizată a Ţărilor Române şi a Regatului Ungar.

Mircea cel Bătrân a încheiat tratat de alianţă antiotomană cu regele Ungariei, Sigismund de Luxemburg (7 martie 1395.,la Braşov). În acest context, domnitorul muntean participă la cruciada de la Nicopole. Oştile creştine au fost înfrânte iar Imperiul Otoman îşi consolidează dominaţia în Balcani.

În aceeaşi idee a coaliţiei antiotomane se înscriu şi acţiunile lui Iancu de Hunedoara, Vlad Ţepeş, Ştefan cel Mare şi Mihai Viteazul, semnificaţia acţiunilor fiind dublă: internă şi europeană.

Subiectul II

1. Adoptarea “Convenţiei” din cadrul Conferinţei de la Paris.

2. Principatele Muntenia şi Moldova.

3. Statutul politico-juridic al Principatelor: puterea suzerană – Imperiul Otoman; puterea protectoare – garanţia colectivă a Marilor Puteri (Anglia, Franţa, Imperiul Otoman, Imperiul Habsburgic, Sardinia, Prusia, Imperiul Ţarist).

4. Dorinţa românilor era unirea Principatelor Române, conform sursei B, ca unire deplină, cu un singur domnitor. De aceea, prevederea din text viza unirea Principatelor într-un singur stat numit România, iar conducerea să aparţină unui prinţ străin, dintr-o familie domnitoare europeană, cu moştenirea tronului, iar moştenitorii să fie crescuţi în religia ortodoxă.

5. Unirea Principatelor, menţionată în sursa C, era concepută nu ca o unire deplină, ci sub forma unei uniuni – „Principatele Unite ale Moldovei şi Valahiei”, în cadrul căreia urmau să fie aleşi doi domnitori şi două adunări legislative. Garantarea unităţii parţiale sub forma uniunii era dată de Comisia Centrală, cu sediul la Focşani (elabora legi comune ambelor Principate) şi Înalta Curte de Justiţie şi Casaţie, având sediul tot la Focşani.

6. Principiul separării puterilor în stat (executivă, legislativă şi judecătorească) şi principiul drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti (libertatea individuală, a presei, de gândire, de asociere şi întâlnire). Ambele principii sunt garantate în Constituţia din anul 1866. O altă caracteristică a democraţiei în secolul al XIX-lea o reprezintă pluripartidismul, deci prezenţa în viaţa politică a mai multor partide (exemplu: în secolul al XIX-lea, în spaţiul românesc îşi desfăşurau activitatea Partidul Liberal, Partidul Conservator, Partidul Social Democrat al Muncitorilor din România).

7. Acţiunea politico-militară din a doua jumătate a secolului al XIX-lea din Europa în care a fost implicată şi România a fost Războiul de Independenţă, din anii 1877-1878. „Criza orientală“ (problema moştenirii Imperiului Otoman aflat în declin) s-a redeschis în anul 1875, ceea ce anunţa un nou război ruso-turc şi reprezenta prilejul pentru lichidarea „legăturii seculare” cu Poarta. Apropierea de Imperiul Ţarist şi încheierea Convenţiei de la Bucureşti (4 aprilie 1877) a înscris condiţiile trecerii armatei ruse spre Balcani, recunoaşterea şi respectarea integrităţii teritoriului românesc. În acest context, la 9 mai 1877 Camera şi Senatul au votat moţiuni prin care se proclama independenţa naţională a României. Cucerirea independenţei s-a realizat prin participarea la Războiul de Independenţă, la cererea disperată a marelui duce Nicolae. Armata română a avut o contribuţie decisivă la ocuparea redutei Griviţa I, capitularea Plevnei şi ocuparea Vidinului. Recunoaşterea independenţei României s-a făcut în tratatele de pace de la San Stefano şi Berlin (în cadrul ultimului tratat, recunoaşterea era condiţionată de modificarea articolului 7 din Constituţia din 1866, privind acordarea dreptului la cetăţenie). România a redobândit Dobrogea şi Delta Dunării, dar armata rusă ocupa cele trei judeţe din sudul Basarabiei (Cahul, Belgrad, Ismail), revenite la Dobrogea după Congresul de pace de la Paris (1856).

Subiectul III

Teoria roesleriană şi netemeinicia ei

În secolul al XVIII-lea, în condiţiile procesului de formare a naţiunilor şi a statelor naţionale, ideea de continuitate s-a transformat în problemă politică (cu ceea ce presupune ea – ipoteze, argumente, afirmaţii).

Începutul disputei în jurul continuităţii l-au constituit revendicările naţionale formulate de românii din Transilvania, în special prin Supplex Libellus Valachorum (secolul al XVIII-lea). Considerat cel dintâi program politic, memoriul se bazează pe scrierile Şcolii Ardelene, care fac referire la originea latină şi la vechimea poporului român. Reprezentanţii Şcolii Ardelene au ajuns să susţină, împotriva evidenţei, caracterul exclusiv latin al limbii române.

În replică, istorici şi geografi din Imperiul Habsburgic, interpretând unilateral şi fără o analiză critică câteva izvoare, au formulat teoria imigraţionistă. Teoria a fost sistematizată în 1871 de Robert Roesler, în lucrarea Studii româneşti. Cercetări asupra istoriei vechi a românilor, afirmând că poporul şi limba română s-au format la sud de Dunăre şi abia în secolul al XIII-lea au imigrat la nord de fluviul menţionat. Acest lucru ar explica, în opinia adepţilor acestei teorii, caracterul sudic (bulgăresc) al elementelor slave din limba română şi adoptarea creştinismului în varianta sa ortodoxă, slavă, precum şi prezenţa unor cuvinte asemănătoare cu cele din limba albaneză sau absenţa elementelor germanice din limba română.

Afirmaţiile teoriei imigraţioniste sunt următoarele:

– dispariţia (exterminarea) geto-dacilor în urrna războaielor cu romanii (101-102; 105-106);

– imposibilitatea romanizării Daciei în cei 165 de ani de stăpânire romană;

– dispariţia vechii toponimii dacice;

– vidul creat prin părăsirea Daciei în timpul lui Aurelian (cunoscuta retragere aureliană);

– formarea poporului şi a limbii române la sud de Dunăre;

-elemente sud-slave prezente în limba română, cuvinte asemănătoare cu cele din limba albaneză, precum şi absenţa elementelor germanice din limba română;

-caracterul nomad al românilor, decurgând din ocupaţia lor de căpetenie – păstoritul;

-”ex silentio”: afirmaţia despre inexistenţa izvoarelor istorice care să ateste prezenţa românilor la nord de fluviu înainte de secolul al XIII-lea, deci înaintea venirii maghiarilor în Transilvania.

Firească pentru umaniştii români (Gr. Ureche, M. Costin), dar şi pentru cei străini (Enea Silvio Piccolomini, Antonio Bonfini), ideea de continuitate a dăinuit până în secolul al XVIII-lea. Începând cu secolul al XIX-lea, teoriei lui Robert Roesler i-au dat răspuns în epocă mai mulţi istorici, între care A.D. Xenopol sau B.P. Haşdeu, combătând-o cu numeroase argumente.

Continuitatea existenţei (vieţuirii) pe teritoriul Daciei poate fi susţinută atât cu argumente logice, cu toponime, hidronime, cât şi cu cele arheologice, rezultat al cercetărilor sistematice din secolul al XX-lea.

Toponimele (Apulum, Napoca, Potaissa), hidronimele (Alutus, Samus, Maris), precum şi inscripţiile din Dacia în care sunt prezente nume dacice şi romane sunt dovada indiscutabilă a prezenţei geto-dacilor după cucerirea romană. Se contrazice astfel afirmaţia lui Eutropius despre “exterminarea geto-dacilor”.

La toate cele menţionate se adaugă prezenţa în trupele auxiliare a “cohortelor” şi “alelor” dacice, răscoalele repetate ale acestora şi descoperirile arheologice (aşezări şi necropole, care prin obiecte şi ritul incineraţiei adeveresc existenţa geto-dacilor).

Retragerea aureliană trebuie înţeleasă ca părăsirea Daciei romane de către armată, funcţionari şi oamenii din aparatul administrativ. După cum menţionează istoricul Vasile Pârvan în lucrarea Începuturile vieţii romane la gurile Dunării, ţăranii au rămas pe peticul lor de pământ, având alături elementele romanizate sau în curs de romanizare (exemplu – dacii liberi).

Tezaurele monetare (a căror acumulare începe înainte de retragerea aureliană), descoperirile arheologice (aşezari şi necropole), răspândirea creştinismului (majoritatea cuvintelor sunt de origine latină: “biserică”, “Dumnezeu”, „înger”, „cruce”) sunt dovezi ale continuităţii daco-romane.

Răspândirea creştinismului la nord de Dunăre, fără ca factorul politic să intervină, este atestată de numeroase obiecte creştine descoperite, precum cele de la Biertan (fragment dintr-un donariu de bronz din secolul al IV-lea, cu inscripţia “Ego Zenovius votum posui’ (“eu Zenovius am făcut această ofrandă”), al cărui disc conţine monograma lui Hristos), Porolissum (templu păgân, transformat în lăcaş creştin), Apulum, Drobeta. Astfel, putem afirma că faţă de popoarele din jurul Daciei, poporul român s-a născut creştin în mod spontan, odată cu formarea romanităţii.

BACALAUREAT 2012 – Subiecte ISTORIE. Cât despre inexistenţa izvoarelor istorice despre români la nord de Dunăre înainte de venirea maghiarilor, considerăm că Gesta Hungarorum şi Cronica lui Nestor, care îi menţionează pe români, sunt izvoare demne de crezare, infirmând ipoteza teoriei roesleriene.

BACALAUREAT 2012 – Subiecte ISTORIE. Din secolul al XVIII-lea, consideraţii pur politice, de explicare a unei dominaţii străine asupra teritoriului transilvănean provoacă o discuţie: au sau nu românii drepturi egale cu ceilalţi locuitori? Istoricii afirmă că, în loc să fie dat un răspuns categoric, bazat pe o realitate şi pe mărturiile existente, au fost emise doar ipoteze, cu urmări negative asupra naţiunii aflate în discuţie. Astfel, erau deservite interese de cu totul alt ordin decât cele puse în slujba adevărului istoric.