A aflat pe patul de spital că iubita lui a murit în incendiul de la Colectiv. Este în stare de șoc

de:
05 nov. 2015
0 Afișari
A aflat pe patul de spital că iubita lui a murit în incendiul de la Colectiv. Este în stare de șoc

Un pacient de la Spitalul Militar a aflat, miercuri, că iubita lui a murit în incendiul de la Colectiv. El a sperat tot timpul că fata este în viață și este tratată la un alt spital. Familia i-a dat ieri vestea tragică. „Băiatul a avut un șoc. A avut o stare de agitație, dar și un șoc termic, i-a crescut temperatura. Acum este sub supraveghere pentru că starea lui ar putea avea o evoluție imprevizibilă”, a declarat medicul Florentina Ioniță Radu de la Spitalul Militar Central. 

De asemenea, tot la Spitalul Militar o tânără arhitectă a intrat în stare critică. În momentul incendiului ea lua antibiotice pentru a trata o pneumonie, iar această afecțiune a plămânilor anterioară incendiului la care se adaugă arsuri pe aproximativ 50% din suprafața corpului a dus la degenerarea stării ei de sănătate. „Noi sperăm ca ea să iasă din această stare și să fie mâine următoarea pacientă grefată”, a mai precizat sursa citată.

În rest, starea generală a pacienților de la Spitalul Militar este bună. Sunt mulți pacienți cărora le-au fost gravi afectați lobii urechilor. „Pentru că în momentul incendiului ei și-au acoperit fața cu mâinile, au arsuri pe mâini și pe urechi. Lobii urechilor sunt puternic afectați. Va fi o perioadă de un an și mai mult în care ei vor avea o urechile mutilate. Vor putea face reconstrucție însă mai târziu. De asemenea, sunt și pacienți carora le-a fost afectat auzul și vor rămâne cu o tulburare de auz”, a precizat medicul  Florentina Ioniță Radu. 

Cookies