A 11-a zi de proteste: Manifestanţii din Piaţa Universităţii s-au luat la bătaie

de:
23 ian. 2012
0 Afișari
A 11-a zi de proteste: Manifestanţii din Piaţa Universităţii s-au luat la bătaie

20:15 Protestatarii s-au luat la bătaie, în Piaţa Universităţii, după ce mai mulţi manifestanţi au călcat în picioare pancarte pe care le-au adus câţiva tineri. Pe pancarte era scris „ILIESCU=CONSTANTINESCU=BĂSESCU” şi „Să fie judecaţi Iliescu, Ponta şi Antonescu!”.

„Ponta şi Antonescu au fost alături de noi şi vom fi aproape de ei. Pe banner erau adresate injurii la adresa lui Ponta şi Antonescu. Eu consider că Antonescu este viitorul României. Credem că acei oameni erau trimişi de PDL”, spune un protestatar.

„Nu putem să punem semnul de egalitate între Iliescu, Constantinescu şi Băsescu. Noi avem ce avem de rezolvat cu Băsescu”, adaugă un altul.

Forţele de ordine nu au intervenit pentru aplanarea conflictului, pentru că erau poziţionate în marginea protestatarilor.

17.40: Numărul persoanelor care au venit să protesteze în km 0 al Capitalei a crescut de cinci ori în circa două ore. De la o oră la alta, tot mai mulţi oameni vin în Piaţa Universităţii pentru a cere, printre altele, demisia Guvernului Boc, a preşedintelui Traian Băsescu şi organizarea unor alegeri anticipate.

În prezent, peste 500 de oameni participă la manifestaţiile din Capitală, potrivit gandul.info. Oamenii consideră că scuzele exprimate de Emil Boc astăzi sunt tardive. „Nu vrem alegeri comasate şi fraudate, ci anticipate”, a precizat unul dintre protestatari.

16.00: Peste 100 de protestatari, potrivit estimărilor Jandarmeriei, erau prezenţi luni, în Piaţa Universităţii, pentru a 11-a zi consecutiv, majoritatea cerând demisia şefului statului, formarea unui nou guvern şi organizarea de alegeri anticipate, informează NewsIn.

Oamenii spun că vor continua să iasă în stradă până când revendicările lor vor fi luate în considerare.

14.00: Zeci de manifestanţi s-au adunat din nou pentru a-şi exprima nemulţumirile faţă de măsurile de austeritate şi cer demisia Guvernului şi a preşedintelui, anunţă b1.ro.

Între timp, în Parlamentul României liderii poltici s-au reunit în sesiunea extraordinară convocată ca urmare a manifestaţiilor din stradă. Parlamentul a fost convocat în sesiune extraordinară, pentru două zile, în 23 ianuarie, de la ora 13:00 şi în 24 ianuarie, de la ora 11:00.

Cookies