9 bichoni și o pisică, înfometați într-un apartament insalubru din Bragadiru. Vecinii au chemat poliția din cauza mirosului și a zgomotului

12 mart. 2024
25069 Afișari
9 bichoni și o pisică, înfometați într-un apartament insalubru din Bragadiru. Vecinii au chemat poliția din cauza mirosului și a zgomotului
9 bichoni și o pisică, înfometați într-un apartament insalubru din Bragadiru. Vecinii au chemat poliția din cauza mirosului și a zgomotului | Sursa foto: Facebook - Protecția Animalelor CJ Ilfov

10 animale, 9 câini și o pisică, au fost salvate dintr-un apartament din Bragadiru care se afla într-o stare insalubră, fiind lăsate fără apă și mâncare de stăpâna lor. Cei care au anunțat autoritățile au fost vecinii, care nu mai suportau gălăgia și mirosul. Pe numele femeii a fost deschis un dosar penal.

10 animale au fost salvate dintr-un apartament din Bragadiru

Protecția Animalelor CJ Ilfov transmite, pe Facebook, că 10 animale au fost închise, fără apă și mâncare, într-un apartament din Bragadiru. Vecinii au sunat la 112 pentru că nu mai suportau mirosul și nici gălăgia.

Proprietarul a închiriat apartamentul unei doamne care, inițial, avea doi câini. Atunci când polițiștii, criminaliștii și cei de la Protecția Animalelor au intrat, au descoperit 9 câini, dintre care 4 pui de 6 săptămâni, și o pisică.

Avem toate motivele să credem că vorbim și de o înmulțire ilegală și că puii urmau să fie vânduți pe internet.

Animalele au fost preluate de Protecția Animalelor. Acestea au purici, căpușe și sunt rahitice și anemice.

Protecția Animalelor susține că apetitul pentru a deține un bichon a devenit exagerat.

Poliția și-a făcut exemplar treaba. Cercetările continuă, evident, pentru că s-a deschis dosar penal. Tragem un semnal de alarmă: În România, apetitul pentru bichoni e efectiv bolnăvicios!

Totodată, face mai multe recomandări pentru a evita astfel de situații în care animalele au de suferit:

  • Nu mai cumpărați câini de pe internet.
  • Sesizați poliția când vedeți un abuz săvârșit asupra unui animal și nu mai mergeți pe principiul „oricum nimeni nu face nimic”.
  • Adoptați, sunt pline adăposturile!
  • Sterilizați-vă animalele, e obligatoriu prin lege. La noi, e complet gratuit.

Protecția Animalelor precizează că nu vor fi dați spre adopție momentan.

Momentan nu se pune problema adopției câinilor. O să anunțăm la momentul potrivit.

Te-ar mai putea interesa și:

Cookies