8 motive datorită cărora susțin înlocuirea termenilor de „mamă” și „tată”
Cursa vieții, oferită gratuit de taximetriștii din București
Am simțit o nevoie de necontrolat de a începe acest articol cu un citat care mie mi-a descris perfect viața, timp de 40 de ani, fără ca eu să știu. Citatul este următorul:“What is love, baby don’t hurt me!” și îi aparține lui Alexander Nestor Haddaway. Eu eram și “baby” și “me”. Ca să sintetizez povestea traumei mele: Am suferit mult.
Nu despre asta voi vorbi astăzi, pentru că suferința nu ar avea cum să facă parte dintr-un tablou așa fericit cum este punctul în care se află omenirea în momentul acesta, adică în prezent unde suntem, practic, tot timpul. Singura diferență dintre noi și prezent este că prezentul este, iar noi îl așteptăm. Deci ziua de azi nu e dedicată suferinței. Vreau, însă, să vă povestesc ceva.
Aveam vreo șapte ani. Era o zi de mai superbă, cu un vânt ademenitor și lasciv care îmi sufla propuneri cu tentă pedofilă în urechi. Soarele se uita la mine cum nu respingeam musai propunerile vântului și îmi strigă fericit de pe cer: “There you go my child!” Frunzele copacilor ciripeau în lumină salutându-se în continuu: “Bună, bună, bună, ciao!”. Toată lumea știe că durata memoriei active a unei frunze este de o secundă, prin urmare, de câte ori se văd e ca și cum s-ar vedea una pe alta pentru prima dată, dar asta nu le împiedică să se cunoască.
Era o zi specială. Se mărita Jeni, fiica moașei Elvira. Eram la Voicești, județul Vâlcea, satul în care mi-am petrecut și a doua parte a copilăriei, pe prima petrecând-o în satul Dângești, la bunicii din partea mamei, Ica și Nelu, care m-au crescut până la patru ani. Apoi am făcut meningită.
Eu purtam o pereche de pantaloni scurți, cămașă și bretele din alea subțiri, sandale decupate de piele și, cireașa de pe tort, șosete din alea înalte până la genunchi, foarte sintetice, care se agățau de unghii și care aveau un model pe ele făcut de găurele. Până sub genunchi, repet, eu cred că de la alea sunt gay. Le purtau toți copii indiferent de sex, mai ales că era o perioadă în care nu existau atâtea variante de gen. Era băiat și fată și atât. Iar eu mi le-am ales pe amândouă. Wink, wink.
Și, gătit așa prună, am plecat singur spre nuntă, nunta fiind la vreo șase sau șapte case mai încolo. Eu eram foarte chipeș pe vremea aia, păream fetiță, așa de frumos eram. Am și auzit asta de multe ori: “Vai ce frumos e, zici că e fată!” Și de asta sunt gay. De la șosete și gura lumii. Dacă îmi puneau și mie o șosetă neagră, elegantă și mă tundeau mai scurt, acum aveam și eu o familie tradițională, dar ei (părinții) au zis: “Nu! Pune-i șosetele astea ca să-i răpim viitorul!”. M-am aprins puțin. Revin la poveste.
Am plecat așa spre nuntă, chipeș, iar chipeșenia asta era problema mea, pentru că doamnele în vârstă se puneau șiruri (unul pe stânga, altul pe dreapta) în fața curții unde avea loc nunta și admirau, în cometarii bârfitoare, felul în care se îmbrăca lumea la nuntă: “Uite-o pe aia, uite-o pe ailaltă! Ce curvă, doamne iartă-mă!”. Eu, fiind deosebit de iubibil, mă luau la pupat și îmbrățișat, iubit. Iar eu, pe vremea aia, nu știam să primesc iubirea ca acum când tot nu știu. Prin urmare, am decis să mă duc prin curtea CAP-ului, să o traversez și să intru în curte la moașa Elvira prin spate, sărind gardul dintre curtea dumneaei și terenul CAP-ului.
Am ajuns la gard, m-am urcat pe el, am trecut un picior dincolo, l-am trecut și pe celălalt și am sărit de pe gard, urmând să aterizez pe piciorul drept. Am aterizat, dar, spre surprinderea mea, în loc să se oprească pe sol, piciorul meu a intrat, pur și simplu, în pământ. M-am speriat, vă dați seama, eram copil și eu, micuț, să îți intre piciorul în pământ nu era puțin lucru. Evident, din instinct, pe piciorul stâng nu am pus la fel de multă presiune în aterizare și acesta a rămas pe sol. Eram foarte aproape de gard, m-am prins cu mâinile de acesta și am încercat să îmi trag piciorul. Am tras și imediat îm înțeles ce se întâmplase.
La țară WC-urile sunt în curte. Din lemn. Se face o groapă în pământ, se pune un fel de coteț peste aceasta și acolo îți faci nevoile. Nu vi se pare interesant că am denumit “nevoile” fix lucrurile de care nu mai avem nevoie și le eliminăm? Acum că erau gazdele unei nunți, soțul moașei Elvira mutase WC-ul, astfel încât musafirii să vină să își facă nevoile într-un loc proaspăt, elegant, demn de un astfel de eveniment. Nu era normal să vină nuntașii să depună cărămizi peste mult mai vechile cărămizi ale gazdelor. Fundația, prin prisma uzurii în timp și al amestecului dintre nevoia unu și nevoia doi, nu ar fi fost solidă. Fosta groapă o acoperise cu pământ. Un strat subțire de pământ.
Prin acest strat subțire trecuse piciorul meu. Nu mi-a ieșit să îl scot din prima, pentru că se făcea un efect din ăla de vid care scoate și un sunet, un fel de fleacșșș, fleacșșșș, you know? Mă rog, până la urmă am reușit, am sărit gardul înapoi, m-am întors acasă, nu m-a văzut nimeni, m-am spălat, m-am schimbat, m-am întors la nuntă. Vreo două săptămâni mi-a rămas pe sistemul nervos impresia că îmi tot vine câte un damf (așa se scrie cuvântul ăsta?) de rahat.
Pentru mine poveștile de genul acesta sunt mult mai importante decât treaba asta despre care se tot vorbește acum, cum că, prin Parlamentul European, circulă un document intern în care se recomandă înlocuirea, în documentele oficiale, a termenilor de “mamă” și “tată” cu termenul de “părinte unu” și “părinte doi”. Care o să fie unu care o să fie doi?
Eu am un singur argument prin care aș combate această idee, această schimbare. Deși eu am o destul de vastă experiență în acest domeniu, tot mi s-ar părea dubios să aud “Părintele îi dă să sugă.” în loc de “Mama îi dă să sugă,”… Doamne ajută! Pup! Adi.
Oricum, ideea e că toată suferința aia de la început a meritat tot efortul ca să scriu eu asta azi.
Nota B365.ro: Am vrea să vă facem lista pentru motivele pentru care merită… ba nu, pentru care trebuie să îl citiți pe Teleșpan. Dar ar ieși lungă și, în timpul în care ați citi lista, nu mai bine îl citiți pe el?
Cele mai noi articole
