752 de urgenţe medicale de cod galben şi roşu în Bucureşti

de:
06 feb. 2012
0 Afișari
752 de urgenţe medicale de cod galben şi roşu în Bucureşti

Alis Grasu, managerul Serviciului de Ambulanţă Bucureşti – Ilfov, a declarat, luni, în direct la Realitatea TV, că, în ultimele 24 de ore, s-au înregistrat 1.293 de apeluri, dintre care 752 pentru urgenţe de cod galben şi roşu. Duminică, cinci persoane au căzut în stradă, 15 oameni au suferit traumatisme prin cădere pe gheaţă, alţi 42 de bucureşteni au suferit fracturi, entorse sau luxaţii, în timp ce 53 de oameni ai străzii au fost transportaţi în adăposturile special amenajate de Municipalitate.

Potrivit managerului SABI, la urgenţele de cod roşu timpul de ajungere s-a menţinut în parmetri normali, de până la 15 minute pentru astfel de apeluri, dar s-au prelungit timpii de ajungere la consultaţiile la domiciliu.

Alis Grasu le recomandă, în această perioadă, atât pietonilor, cât şi conducătorilor auto, prudenţă în deplasare. Managerul SABI spune că deplasările trebuie să fie cât mai reduse şi, în cazul în care acestea nu pot fi evitate, oamenii trebuie să poarte îmbrăcăminte groasă, să aibă încălţăminte adecvată, să folosească ciorapi de bumbac sau de lână, căciulă călduroasă lejeră, fular şi mănuşi. De asemenea, aceasta recomandă utilizarea cremelor grase pentru faţă şi mâini, dar şi consumul de alimente corespunzătoare acestei perioade pentru a asigura necesarul de energie al organismului. Astfel, oamenii trebuie să consume multe proteine, glucide, făinoase, fructe, multe lichide, să bea ceaiuri cu multă lămâie, îndulcite cu miere, şi, neapărat, trebuie să evite consumul de alcool.

Cookies