750 de locuitori defavorizaţi din Sectorul 6, sprijiniţi prin parteneriate publice-private

de:
20 aug. 2013
1 Afișari
750 de locuitori defavorizaţi din Sectorul 6, sprijiniţi prin parteneriate publice-private

Astfel, fundaţia HHC România, organizaţie nonguvernamentală recunoscută la nivel internaţional, susţine copiii proveniţi din familii defavorizate, previne abandonul, contribuie la reintegrarea copiilor în familia naturală şi la reintegrarea profesională a tinerilor şi adulţilor.

Cu o contribuţie în valoare de 50.000 lei, Fundaţia HHC România a intervenit, într-un număr de 70 de cazuri de familii defavorizate, cu mulţi copii.

Pentru a veni în sprijinul familiilor şi persoanelor nevoiaşe, Asociaţia Arhidiacon Ştefan, prin parteneriatul derulat cu DGASPC Sector 6, acordă o masă caldă la cantina socială şi servicii de consilere pentru vârstnici şi copii unui număr de peste 150 de persoane zilnic. La rândul ei, Asociaţia Centrul Creştin Bucureşti, prin cantina Harul, acordă o masă caldă zilnic unui număr de 200 de persoane nevoiaşe alături de activităţi de pregătire a temelor şcolare, de consiliere, dezvoltarea deprinderilor de viaţă independentă şi orientare şcolară pentru copii proveniţi din familii defavorizate, precum şi pachete de alimente pentru pesoanele marginalizate social cu domiciliul pe raza sectorului.

Prin proiectul „Sprijin la Bătrâneţe”, în parteneriat cu Fundaţia „Crucea Alb – Galbenă”, se acordă servicii socio-medicale la domiciliu pentru un număr de 54 de persoane în vârstă sau cu dizabilităţi.

La rândul ei, Fundaţia Estuar sprijină 70 de beneficiari/lunar prin servicii integrate de dezvoltare profesională pentru adulţii cu probleme de sănătate mintală. Activităţile includ: consilierea complexă a adulţilor cu probleme de sănătate mintală, evaluarea vocaţională, terapie ocupaţională, suport şi consiliere post-angajare.

Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 6 încurajează şi susţine parteneriatul cu organizaţiile nonguvernamentale, iar programele derulate au ca scop susţinerea familiilor cu venituri reduse, a persoanelor singure aflate în nevoie, precum şi a bătrânilor cu probleme de sănătate, dependenţi de servicii sociale specializate, în scopul reintegrării sociale şi al depăşirii situaţiilor dificile în care se găsesc.

„Persoanele defavorizate din Sectorul 6 vor beneficia în continuare de servicii de calitate, oferite cu promtitudine şi în mod individualizat, graţie parteneriatelor public-private care funcţionează în beneficiul cetăţenilor din comunitatea noastră”, a declarat Primarul Sectorului 6, Rareş Mănescu.

Cookies