ARHIVA B365

73.000 euro pentru studii de fezabilitate în Parcul Carol şi Herăstrău

Ideea de a restaura monumentele din parcuri le-a venit celor de la Administraţia Monumentelor Istorice şi Patrimoniului Turistic pe data de 18 noiembrie 2010, când au iniţiat procedura organizării unei licitaţii publice în vederea contractării unor studii de fezabilitate pentru “transpunerea în material definitiv a Aleii Cariatidelor, reconstituirea Ansamblului Monumental Grota, şi pentru supraînălţarea Fântânii George Gr.Cantacuzino-1870” amplasate în parcurile Herăstrău şi Carol I, scrie puterea.ro. Serviciile licitate poartă denumirea de “servicii de studiere a pieţei şi sondaje” şi au făcut obiectul unei licitaţii deschise la care s-a prezentat un singur ofertant, respectiv SC Ecsscenic Product SRL, cu sediul în sectorul 4 al Capitalei.

La data de 13 decembrie 2010, Administraţia Monumentelor Istorice şi Patrimoniului Turistic a încheiat cu SC Ecsscenic Product SRL un contract în valoare de 247.250 de lei fără TVA (adică aproximativ 73.000 de euro cu TVA inclus).


Recomandarile noastre

Parteneri

Back to top button