ESENTIAL

72.000 de semnături, strânse în Capitală, împotriva hingherilor de maşini

„În primele trei săptămâni de campanie au fost strânse 72.000 de semnături şi sunt sigur că, până la final (n.r. – 15 septembrie 2011), se vor aduna toate cele 100.000 de semnături necesare pentru introducerea în Parlament a proiectului legislativ împotriva ridicării abuzive a autoturismelor”, a declarat pentru B365.ro Ştefan Florescu, iniţiatorul campaniei şi preşedintele PC Sector 6 care a adăugat că, până în prezent, cele mai multe  semnături au fost strânse la corturile amplasate în zonele Piaţa Gorjului, Piaţa Moghioroş şi Crângaşi.

Proiectul se află în dezbatere publică pe site-ul personal al lui Florescu (www.stefanflorescu.ro) până pe data de 15 septembrie 2011, timp în care şoferii bucureşteni şi nu numai pot face sugestii şi recomandări.

Proiect: avertisment la prima abatere şi amendă de maxim 340 lei

Documentul prevede, printre altele, ca şoferii care parchează neregulamentar să primească doar avertisment, dacă se află la prima abatere, şi dacă în termen de jumătate de an încalcă din nou regulile de circulaţie, numărul de înmatriculare al autoturismului să fie introdus într-o bază de date, iar apoi să se aplice amendă şi, ca măsură complementară, blocarea roţilor şi ridicarea maşinii.

În plus, acesta cere ca procesul-verbal de constatare a contravenţiei să fie comunicat proprietarului maşinii în termen de 48 de ore, acesta fiind între timp înştiinţat talefonic sau prin SMS. Mai mult, Florescu propune ca taxele de recuperare a autoturismului să nu depăşească 340 de lei, fa'[ de aproximativ 800 de lei, în prezent. „Contravaloarea cheltuielilor pentru ridicare şi transport a vehiculului staţionat neregulamentar, cât şi cuantumul amenzii, se suportă de proprietarul acestuia. Cuantumul taxei reprezentând contravaloarea acestor cheltuieli urmând a fi aprobată prin hotărâri de către consiliile locale ale administraţiilor publice locale, fără însă a depaşi 50% din salariul minim la nivel naţional”, propune Florescu la art. 7 al proiectului.

Un cititor al paginii de internet al lui Florescu scrie că „parcarea maşinilor pe trotuare, având drept rezultat obligarea pietonilor de a merge pe carosabil, este inadmisibilă. O soluţie ar fi ca înmatricularea să fie condiţionată de o dovadă că proprietarul are loc de parcare”, scrie Ileana-Hania Plonski.

Unde poţi semna

Cele zece corturi “Stop abuzurilor! Stop ridicărilor auto!” sunt amplasate în următoarele locaţii: bd. Ghencea nr. 30 (capătul tramvaiului 41), str. Drumul Taberei nr. 90 – Piaţa Valea Ialomiţei, str. Drumul Taberei nr. 122-124 – Piaţa Chilia Veche, str. Drumul Taberei nr.18 – Piaţa Orizont, str. Drumul Taberei nr. 34 ( în faţa complexului alimentar), str. Drumul Taberei nr.42 – Piaţa Drumul Taberei, bd. Iuliu Maniu nr. 134 – 140 – Piaţa Gorjului, bd. Iuliu Maniu nr.73 – 92 – Piaţa Veteranilor, bd. Iuliu Maniu nr. 38 – 42 – Pasajul Lujerului, Calea Crângaşi nr. 29 – Piaţa Crângaşi.

Campania de strângere de semnături a demarat pe 15 august în Piaţa Gorjului din Capitală, în prima zi peste 7.000 de bucureşteni dându-şi acordul pentru promovarea proiectului. La acel moment, Florescu propunea inclusiv desfiinţarea firmelor de ridicări auto din Capitală şi practicarea unui cost egal pentru toate sectoarele din Bucureşti. “Cu acest proiect vreau să se desfiinţeze actualele firme de ridicări auto, să se facă cele 50.000 de locuri de parcare promise în campania electorală şi să se renunţe la ridicările abuzive ale autoturismelor, chiar şi când acestea nu încurcă circulaţia. Mai mult, doresc să se elimine taxa abuzivă de 24 de ore, care se percepe pentru depozitare pentru întreaga perioadă chiar dacă şoferul îşi ridică maşina într-o oră”, a declarat pentru B365.ro Ștefan Florescu.


Recomandarile noastre


Parteneri

Back to top button