ȘTIRI

Studiu: 70% din instituțiile din București nu sunt accesibile persoanelor cu dizabilități

În București traiesc 58.839 de persoane cu dizabilități. Pentru acestea, Bucureștiul este un oraș plin de obstacole. Accesul se face cu dificultate atât în instituțiile publice, cât și în zonele rezidențiale. În cazul primei categorii, doar 30% dintre instituții sunt accesibilizate pentru persoanele cu dizabilități. În zonele rezidențiale situația este și mai gravă. 

„Bordurile sunt coborâte la nivel doar în zonele principale ale orașului. În zonele rezidențiale nu există aceeași preocupare pentru accesibilizare. Nu există rampe de acces la intrarea în imobilele de locuințe. (…)Accesul în locuință este dificil, în special blocurile cu 4 etaje nu dispun de lift/platformă (există elevatoare speciale cu un cost estimat de cca 3.000-4.000 de euro, pentru care Primăria ar trebui să aloce fonduri)”, se precizează în raportul de audit al accesibilității spațiului public urban din Capitală, realizat de Activewatch. 

O simplă plimbare în oraș este o adevărată provocare pentru persoanele cu dizabilități. Astfel, trotuarele sunt ocupate de mașini, pavajul este deteriorat și există multe canale descoperite. La acestea se mai adaugă stâlpii montați pe mijlocul trotuarelor. Nici transportul în comun nu le ușurează cu mult viața. 

„Nu toate refugiile de tramvai dispun de balustradă de la un capăt la celălalt al stației. Acest lucru este esențial persoanelor cu deficiențe vizuale. Stâlpii cu afișajul informațiilor aferente fiecărei stații sunt situați de cele mai multe ori necorespunzător (pe mijlocul refugiului). Nu există afișaje cu rute, frecvență, orar, iar informările auditive lipsesc în totalitate. Șoferul este instruit să manevreze scaunul rulant, dar reacțiile sunt diverse, de obicei nu intervine. La Metrorex nu există gratuitate pentru titlurile de călătorie, ci rambursare o dată la trei luni. Acest lucru face dificilă achiziționarea lor de către persoanele cu dizabilități ce au venituri limitate. Nu există disponibilitate pentru ajutor oferit persoanelor în fotoliu rulant pentru a accesa vagoanele de călători ale SNCFR”, se mai precizează în raportul Activewatch. 

Probleme sunt și la traversarea arterelor de circulație. Astfel, acolo unde există, marcajele tactile de la trecerile de pietoni sunt deteriorate, iar semafoarele nu au semnalizare acustică și pentru persoanele cu deficiențe de vedere. 

„Accesibilizarea ar trebui să fie prioritară în conceperea unor proiecte urbane, a unor noi dezvoltări urbane, clădiri, etc. Intervențiile realizate până în prezent la nivel urban nu sunt coerente și continue. Legislația nu este implementată corespunzător. Există o oarecare disponibilitate și receptivitate a operatorilor de transport și a celor care construiesc clădiri noi în acomodarea persoanelor cu dizabilități, dar nivelul măsurilor implementate este la nivel redus.  Lipsesc lifturile, rampele de acces și toalete adaptate persoanelor cu dizabilități. Poliția nu are dotări pentru a comunica cu persoanele cu dizabilități în limbaj mimicogestual. Rampele de acces sunt impracticabile. Instituțiile de învățământ nu sunt accesibilizate suficient”, se menționează în raportul de audit. 

„Prin urmare, persoanelor cu dizabilități li se refuză posibilitatea de a duce o viață independentă – proiectarea la standarde minime a orașelor și centrelor urbane românești reprezintă bariere în calea accesului către locuințe adecvate, transport public, spații publice și clădiri”, concluzionează elaboratorii studiului. 


Recomandarile noastre


Parteneri

Back to top button