CONTRIBUTORS

7 criterii care te califică să comentezi, ca român, pe marginea interviului acordat de doamna Meghan Markle și Prințul Harry doamnei Oprah Winfrey

Remarcasem și eu, dar mi s-a și adus la cunoștință de către redacția B365.ro că s-au creat două tabere pe internet care se războiesc cu privire la declarațiile făcute de Meghan Markle și Prințul Harry în interviul acordat lui Oprah.

Pentru mine este foarte greu de înțeles cum două tabere ajung la conflict, pentru că eu, când eram mic și apoi mai mare, mergeam în tabere să mă relaxez. Și acum mi-aduc aminte cu plăcere și îmbălsămată nostalgie când Alina Dediu și cu mine am fugit dintr-o drumeție întreprinsă de mama ei, Lucica, pentru că traseul ales era prea lung, în timpul unei tabere prin Maramureș. Alina și cu mine am făcut autostopul, ne-a luat un tir, iar tiristul ne-a dat… pufuleți. Aveam doar 15 ani.

Înapoi la Meghan, Harry și Oprah

În fine, am încercat să identific, de o manieră amănunțită, criteriile pe care ar fi bine să le întocmească persoanele care se apucă să comenteze pe marginea unor subiecte de tipul celui menționat mai sus. Un mic și foarte precar îndreptar de etică pentru orice comentator online.  

  1. În primul și în primul rând, ca să comentezi pe subiectul interviului lui Meghan Markle și al prințului Harry, trebuie să exiști. Existență poate fi constatată prin observație. În sensul că te uiți la tine și, dacă ești, ești. Identitatea sau sinele nu sunt obligatoriu de trasat foarte clar pentru a putea comenta pe orice subiect. 
  2. Cea de-a doua condiție pentru a comenta online pe acest subiect – și pe oricare altul în general – trebuie să ai internet. Internetul se obține foarte ușor, făcând un contract cu unul dintre furnizorii de astfel de servicii. Adică te duci, depui o cerere, vine o echipă, îți instalează un modem și gata, ai internet. Evident, se poate face acest lucru și prin telefonie mobilă, dar, la fel, trebuie făcut un contract și achiziționat un smartphone sau tabletă. Există, însă, varii controverse în ceea ce privește rețelele 4G și 5G, iar doritorii pot lua în calcul că acestea le pot schimba destinul. Eu, perosnal, consider că rețeaua 4G la care am aderat îmi afectează destinul, pentru că, dacă nu aș sta atât pe telefon, poate aș face altceva.
  3. Cea de-a treia condiție pentru a putea comenta pe un astfel de subiect este să nu ai altă treabă mai importantă. Concluzia mea este că doar persoanele lejere, care și-au atins efectiv toate obiectivele, care au atins un grad de relaxare foarte ridicat în ceea privește toate celelalte aspecte ale vieții lor au timp să comenteze pe subiecte de acest tip. Nu pot decât să mă bucur că există atât de mulți oameni care s-au realizat în viață și singur treabă care le-a rămas este să comenteze interviul mai sus menționat. 
  4. Cea de-a patra condiție pentru a comenta un astfel de subiect este argumentul. Ca în orice relație socială, adevărată sau închipuită, argumentul se construiește pe o cunoaștere foarte amănunțită a persoanei care constituie subiectul comentariului. Din nou, nu pot decât să mă bucur că zeci de mii de români iubesc Casa Regală britanică, cunosc fiecare detaliu despre viața membrilor acesteia, fiecare colț al minților acestora și absolut tot ceea ce stă, în trecut, în spatele acțiunilor lor din prezent. Practic, judecata unui om de către altul are la bază, de fiecare dată, această cunoaștere amănunțită a trecutului fiecărui om, prin urmare suntem cu toții îndreptățiți să ne dăm cu părerea. 
  5. A cincea condiție și, poate, cea mai importantă este să ai duș, nu cadă. Cada te poate ademeni la o baie mai prelungită, să aprinzi lumânărele, să pui în apă o bilă din aia care face fâs în vederea obținerii de spumă, să-ți dai drumul la o muzică relaxantă și să pierzi timp eliberându-ți mintea de stres. Automat, cred că este evident pentru toată lumea, cada reduce timpul alocat comentariilor.
  6. La fel de important ca și cada este aspectul antropocen al existenței noastre. Până ieri nu aveam nici cea mai vagă idee ce înseamnă antropocen, dar destinul în care mă aflu datorită prezenței conceptului filosofic de wi-fi în viața mea m-a îndreptat spre serialul “New Amsterdam”, iar unul dintre episoadele acestui serial se numește Antropocen. Și atunci, cum stăteam eu, așa, liniștit pe canapea îmbrăcat cu o pereche de pantaloni de pijama pe verde cumpărați de la H&M cu 80 de ron, o pereche de șosete albe de bumbac cumpărate de la Top Shop din UK cu o liră și jumătate și un tricou albastru, destul de rupt pe care scrie “Implant pentru refuz” (chiloți nu port în casă, pentru că am remarcat de-a lungul existenței mele că e bine să te aerisești), mi-am zis: Ce ar fi să intru pe internet și să văd ce înseamnă Antropocen. Nu am oprit filmul, dar eram atent la dialog, am intrat pe Google (unul dintre cele mai populare motoare de căutare din Antropocen) și am aflat că Antropocen este era asta în care trăim acum și în care omul afectează, prin existența lui, pământul. Pământul, pentru persoanele care au deschis mai târziu site-ul acesta, e planeta pe care trăim noi. Ca o concluzie a acestui punct 6, Antropocenul este prezentul și cred că ar fi mai benefic pentru toată lumea dacă ar trăi în prezent.
  7. Zodia. Zodiile nu au nimic de-a face cu calitatea de a comenta acest subiect. Se poate comenta indiferent de data de naștere. Sunt convins că astrele se uită la noi comentând pe marginea interviului și le doare la nucleu. Ce expresie e și asta, “pe marginea”! Când se comentează pe marginea unui subiect e clar că nu ai ajuns la centru. Oricum, dacă tot am ajuns aici, Meghan e Leu, Prințul Harry e Fecioară, Oprah e Vărsător, iar Julia Roberts e Scorpion. Vă întrebați, probabil, ce treabă are Julia Roberts cu articolul ăsta. N-are.

Recunosc, acesta este cel mai plin de judecată articol pe care l-am scris pentru B365.ro și vreau să îmi cer scuze față de mine însumi, pentru că nu meritam să îmi fac asta. Dar, hei, toți facem greșeli și ar fi frumos față de noi înșine să ne iertăm pentru ele. Pup. Doamne ajută!

Nota b365.ro: From Teleșpan, with love, altele:


Recomandarile noastre

Parteneri

Back to top button