673 noi locuri de muncă libere, în Bucureşti. VEZI CE JOB-URI SUNT DISPONIBILE

de:
25 feb. 2013
1 Afișari
673 noi locuri de muncă libere, în Bucureşti. VEZI CE JOB-URI SUNT DISPONIBILE

Potrivit datelor centralizate de Agenţia Municipală de Ocupare a Forţei de Muncă (AMOFM) Bucureşti, din cele 673 de locuri de muncă disponibile, 93 sunt destinate persoanelor cu studii superioare. Astfel, absolvenţii de facultate pot opta pentru posturi de consilier vânzări asigurări, programator, reprezentant medical şi modelier confecţii. 

Pentru bucureştenii cu studii medii, firmele din Capitală au declarat libere 192 de job-uri cele mai multe fiind ca mercantizor şi agent de vânzări. 

Oferta completă de locuri de muncă disponibile în Bucureşti, în această săptămână, poate fi descărcată de aici. 

Muncitorii calificaţi au la dispoziţie cea mai bogată ofertă de locuri de muncă, în acest caz fiind anunţate 261 de locuri de muncă libere pe posturi de agent securitate, vânzător, lucrător comercial, sudor, lăcătuş construcţii metalice şi navale, electrician, operator confecţioner industrial îmbrăcăminte din ţesături, tricotaje, materiale sintetice şi şofer camionete. 

Angajatorii din Bucureşti au declarat, de asemenea, 127 de locuri de muncă disponibile pentru muncitorii necalificaţi cele mai multe posturi fiind pentru manipulant mărfuri, paznic şi muncitor necalificat în industria confecţiilor. 

Cookies