Primarul Sectorului 4, Daniel Băluță, a publicat pe Facebook un clip în care polițiștii de Locală lipesc autocalnte galbene și somații pe parbrizele mașinilor abandonate sau parcate ilegal pe trotuarele din Sector. Cu această ocazie, pare că observă și ei că mașinile lăsate ani de zile pe trotuar, sub prelată, cu iarbă crescând în parbriz, nu sunt, de fapt, mobilier urban, ci vehicule care ar trebui ridicate.
Sursa video: Daniel Băluță / Facebook
În imagini, un agent al Direcției Control, echipat cu stație, inspectează un autoturim parcat și acoperit cu o husă. Mai încolo, parbrizul altei rable e plin de frunze uscate, crenguțe și fire de iarbă. Genul de detalii care, în lipsa unui martor, ține loc de cronologie: vegetația aceea nu a apărut peste o noapte, două, trei.
Agentul ridică husa, fotografiază numărul de înmatriculare, completează un document și, în final, aplică pe parbriz un autocolant galben pe care scrie, cu litere mari: „VEHICUL ABANDONAT. Acest vehicul va fi ridicat de pe domeniul public conform procedurii prevăzute de Legea nr. 421/2002″. Lângă el, în cadru, apare și o somație tipizată.
În textul care însoțește clipul, Daniel Băluță scrie că nicio mașină abandonată sau lăsată din neglijență pe trotuare nu va fi tolerată, mai ales în situațiile în care împiedică deplasarea pietonilor în condiții de siguranță.
Primarul precizează că în acest spirit acționează zilnic colegii de la Poliția Locală, atât pe bulevarde, cât și pe străduțele adiacente. În primă fază se distribuie doar avertismente. Apoi, ne anunță primarul, vor fi aplicate și amenzi atunci când va fi cazul.
Pentru cei curioși ce urmează după lipirea autocolantului, procedura e descrisă în Legea nr. 421/2002, actul invocat chiar pe sticker. Potrivit legislației, un vehicul este considerat abandonat dacă se află pe domeniul public de cel puțin șase luni, are un proprietar cunoscut, dar prezintă indicii clare că nu mai îndeplinesc condițiile legale pentru a circula.
În acest caz, Primăria îl somează pe proprietar, prin scrisoare recomandată cu aviz de primire, să ridice mașina în termen de cinci zile. Dacă somația rămâne fără răspuns, după încă zece zile vehiculul trece, de drept, în proprietatea Primăriei și poate fi predat unei unități de colectare și valorificare a deșeurilor. Cu alte cuvinte, autocolantul galben nu e o amendă, ci primul pas dintr-un mecanism care, dus până la capăt, transformă mașina în fier vechi al Primăriei.