6 terenuri de sport noi au fost deschise în Parcul Crângași. Au și nocturnă, iar accesul este gratuit

31 mart. 2025
236 afișări
6 terenuri de sport noi au fost deschise în Parcul Crângași. Au și nocturnă, iar accesul este gratuit
6 terenuri de sport noi au fost deschise în Parcul Crângași. Au și nocturnă, iar accesul este gratuit. Sursa foto: PS6/Facebook

În Parcul Crângași au fost deschise 6 noi terenuri de sport. Administrația locală îi anunță pe bucureșteni că accesul este gratuit, iar terenurile au și nocturnă. Trei dintre acestea sunt de fotbal.

6 noi terenuri de sport, deschise în Parcul Crângași

Bucureștenii din Sectorul 6 trebuie să știe că alte 6 terenuri de sport au fost deschise în Parcul Crângași. Anunțul a fost făcut de reprezentanții Primăriei Sectorului 6.

În total, în S6 sunt 36 de terenuri de sport pe domeniul public, iar toate au accesul gratuit.

PS6 spune că cele deschise în weekend în Parcul Crângași au și nocturnă:

  • 3 sunt de fotbal,
  • 1 este pentru baschet,
  • 1 este pentru tenis de câmp,
  • 1 este pentru volei.

Terenurile de fotbal au gazon sintetic, celelalte terenuri au suprafața de tartan. Administrația Domeniului Public și Dezvoltare Urbană (ADPDU) Sector 6 s-a ocupat de reabilitarea terenurilor de sport.

Înainte, acestea arătau dezastruos:

Dacă înainte se închiriau, acum sunt la liber! Dacă înainte arătau dezastruos, acum sunt printre cele mai moderne din țară, anunță PS6 pe Facebook.

Administrația de sector reamintește că, în prezent, în Parcul Crângași se fac lucrări de reabilitare. Șantierul a fost demarat anul trecut, iar lucrările au fost împărțite pe trei tronsoane. Primele două tronsoane sunt gata, iar într-o lună va fi gata și ultima parte. Până acum a fost amenajată o suprafață de peste 65.000 mp din totalul de 80.000 mp.

🛝 Locurile de joacă din parc le-am reabilitat deja în urmă cu doi ani.
Astfel, Parcul Crângași va fi, în curând, superb și complet! O adevărată plăcere să vă petreceți timpul liber aici, cu mic, cu mare, să vă plimbați, să vă relaxați pe bancă, să faceți mișcare, spune PS6.

Unde mai sunt terenuri de sport gratis în S6

36 de terenuri de sport sunt pe domeniul public din Sectorul 6, din care 29 sunt în parcuri. Cinci terenuri, multifuncționale, au fost făcute de la zero în ultimii patru ani, iar 14 terenuri de sport au fost reamenajate.

AICI este disponibilă harta terenurilor de sport.

Terenuri de sport mai sunt și în curțile școlilor, deschise pentru bucureșteni în afara orelor de curs. 20 din cele 35, existente, au fost refăcute în totalitate.

Administrația de sector are planuri și în acest an: vor fi amenajate de la zero noi baze sportive pe Calea Giulești 633, Drumul Taberei 34 și Parcul Timișoara nr. 10. O altă bază sportivă va fi amenajată la Școala „Sf. Calinic de la Cernica”.

Te-ar mai putea interesa și:

Cookies