ARHIVA B365

Bordeluri pe Nerva Traian şi Mihai Bravu, descoperite de politişti VEZI VIDEO

Un bărbat din Bucureşti, în vârstă de 36 de ani, cunoscut cu antecedente penale, o bucureşteancă de 33 de ani, care a mai avut şi anterior probleme cu legea, dar şi patru tinere, două din Giurgiu, în vârstă de 19 ani şi respectiv 21 de ani, o tânără de 21 de ani, din judeţul Ialomiţa şi o bucureşteancă de 27 de ani, din Capitală, sunt cercetaţi de poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale – Poliţia Sectorului 3. Bărbatul şi femeia de 33 de ani din Capitală sunt cercetaţi în stare de reţinere, pentru proxenetism. Celelalte patru tinere sunt anchetate în stare de libertate, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de prostituţie.

Conform investigaţiilor poliţiştilor, acuzaţii îşi desfăşurau activitatea, iniţial, într-un apartament situat pe strada Nerva Traian, din sectorul 3 şi, apoi, într-un alt apartament de pe şoseau Mihai Bravu, din sectorul 3. Oamenii legii susţin că fetele îşi racolau clienţii postând anunţuri pe internet la rubrica matrimoniale. Costul raporturilor sexuale varia între 150 de lei şi 300 de lei.

Miercuri, în jurul orei 16:30, poliţiştii au făcut simultan, în Bucureşti, două percheziţii. Din imobilele acuzaţilor, au fost ridicate mai multe obiecte şi sume de bani.

În urma cercetărilor s-a stabilit că, în perioada martie-mai 2011, cei doi bucureşteni de 36 de ani şi respectiv 33 de ani au înlesnit practicarea prostituţiei de către cele patru tinere, punând la dispoziţia fetelor apartamentele închiriate de ei pentru acest scop. Cei doi încasau jumătate din sumele obţinute de prostituate.


Recomandarile noastre


Parteneri

Back to top button