6 chestii deștepte pentru București (ca să nu mai dăm în gropi)

18 ian. 2021
128 Afișari
6 chestii deștepte pentru București (ca să nu mai dăm în gropi)

Hai că vă e dor de ea, știm cu toții. Păi cum, nu vă gândiți voi la doamna Gabi Firea? Vă gândiți. Și vă e dor. Vă e dor de șarmul ei și de glumele bune pe care le făcea. Doamna Gabi era aproape la fel de amuzantă ca Traian Băsescu. Umor catifelat și elucubrații languroase despre orașul nostru n-a mai spus nimeni cum a făcut-o ea de pe scaunul de edil al capitalei. Și nu o vom putea uita niciodată pentru că ea a avut încredere în noi. Ea a întins mâna fină de doamnă și ne-a tras din puțul lipsit de stimă de sine, din golul de încredere și din prăpastia în care bălteam încolăciți într-o apatie totală, lipsită de motivație și sens. 

Nu te vom uita, Gabi Firea! Tu ești cea care ne-a spus că suntem smart, că avem capetele umplute cu ceva, că datorită inteligenței noastre comune, noi, bucureștenii, ne unim creierele într-o mare rețea care radiază până în Cosmos, de unde extratereștrii trag concluzia că acolo, unde e punctul ăla gri, plin de gaze toxice și clădiri ”Atenție, cade tencuiala!” din Peninsula Balcani, din Europa, este un oraș smart. De ce? Pentru că acolo trăiesc oameni smart! 

Smart de dau în gropi

Nu contează că sunt smart de dau în gropi. În gropile din trotuar. Sunt smart de merg pe mijlocul străzii că-s mașinile parcate până-n scara blocului. Sunt smart de petrec cu claxoanele la maximum când se blochează câte-un semafor. Noi, bucureștenii, suntem smart de pocnesc senzorii de măsurare a calității aerului!

”Dar în ceea ce privește celelalte elemente care definesc soluția de smart city, suntem foarte întârziați”. Dar cine a mai stat să asculte propoziția asta de la fosta doamnă primar? Nimeni n-a mai stat, eram prea extaziați de lauda ce ni s-a adus. Suntem smart, unde stăm noi se face totul smart în jur. Cum adică suntem retardați după aia? Nu mai suntem. Nu mai contează nimic altceva. 

Chestii deștepte pentru un București smart

Dacă erați curioși care sunt ”celelalte elemente”, luați de aici:  Smart Governance, Smart Economy, Smart Mobility, Smart Environment, Smart Living. Și da, nu a zis rău doamna la vremea ei, și Smart People e acolo, dar acum că suntem între noi, cârcotașii: Chiar om fi smart? Cum ne dăm seama că e adevărat că suntem smart? Nu de alta, dar chiar dacă am începe să măsurăm IQ-ul cetățenilor, n-am avea cum, că nu știm câți suntem pe-aici, nu de alta. Sincer, până și articolul ăsta e scris de un bucureștean cu buletin de Bacău. Câți deștepți pe metru pătrat sunt în București? Alo, prefectura! Ați terminat de numărat?

Dacă trecem un pic prin ”celelalte elemente” ne dăm seama că:

  1. Guvernanța deșteaptă se referă la leadership și management, la o echipă de oameni care să aplice acel ”Smart City Plan”, un proiect gândit și structurat coerent pentru a oferi cele mai bune soluții pentru oraș. 
  2. Economia deșteaptă e despre cum ne folosim de resursele pe care le avem astfel încât să avem un buget care să susțină evoluția urbei. 
  3. Mobilitatea deșteaptă e despre cum ne plimbăm de acasă până la birou, muzeu, bar, club, parc, preferabil cu biciclete care au pe unde să circule, cu autobuze care nu poluează și cu trasee gândite strategic. 
  4. Mediul deștept înseamnă că respirăm aer curat, că avem spații verzi, că avem un sistem integrat de management al deșeurilor.
  5. Trăitul deștept se referă la viața culturală, la facilitățile legate de asistența medicală și cea socială, la bunăstare și la siguranța cetățenilor.
  6. Cetățeanul deștept nu este un om împuternicit cu această calitate de doamna Firea, ci un om care învață pe tot parcursul vieții, care respectă viața cetății și are grijă de elementele spațiului public, care participă activ la îmbunătățirea condițiilor de trai și care a trecut pe la școală măcar cât să se califice într-o meserie.

Aflăm de pe site-ul asociației Asociația Română pentru Smart City, ce-i drept, într-un articol din toamna lui 2019 că ”București face primii pași spre conceptul tot mai nou întâlnit de Smart City”. Sperăm că de atunci încoace, nașii i-au adus în dar și un premergător și că micuțul București învață să meargă fără să se mai împiedice. 

Acum, să nu credeți că avem ceva cu doamna Firea, ea ne-a aruncat mingea la fileu, a trecut prin primărie (la propriu) și ne-a lăsat cu buza umflată. Ne mai rămâne doar curiozitatea legată de noua administrație cu privire la care sunt acțiunile care ne vor da încrederea că nu ne prostim și că-i dăm înainte cu deșteptăciunea orașului. Saracul București, n-am vrea să spunem despre el că e ”brânză bună în burduf de câine”. Poate îl punem până la urmă cu burta pe carte și la final îi agățăm și o coroniță de flori în creștet la festivitatea de premiere. 

 

 

Cookies