În puncte cheie din București vor fi fost amplasate 10 noi dispozitive pentru hrănirea pisicilor fără stăpân. Bucureștenii reciclează pet-uri si în schimb primesc mâncare pentru pufoșenii.
Primele două au fost instalate la Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”.
Autoritatea pentru Supravegherea și Protecția Animalelor București (ASPA) au anunțat bucureștenii că două automate inteligente cu hrană și apă pentru pisicile fără stăpân au fost instalate la Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”.
Unul este amplasat la intrarea principală (Șos. Kiseleff nr. 28), iar celălalt lângă Biserica Dragomirești, spre Parcul Regele Mihai I.
Amintim că, primele 5 astfel de automate au fost instalate în luna ianuarie a acestui an în câteva parcuri din București.
Printre acestea se numără:
Ele au fost montate de către Asociatia Sache Vet și ASPA, cu finanțare de la Primăria Municipiului București.
„Împreună cu RetuRO SGR, rețeaua se extinde cu încă 10 automate – dintre care 2 sunt deja la Muzeul Satului, iar alte 8 vor urma în curând”, au precizat cei de la ASPA București pe pagina de Facebook.
De asemenea, acest automatele funcționează simplu.
Iată cum le pot folosi bucureștenii:
În acest mod, bucureștenii pot ajuta pisicile fără stăpân și de asemenea, să recicleze în același timp.
Proiectul este derulat de Asociația Sache Vet, finanțat de RetuRO SGR și realizat în parteneriat cu ASPA.
Totodată, hrana uscată pentru animăluțe este asigurată de ONG-ul american Greater Good Charities.
Cele 10 noi aparate pentru hrănirea pisicilor sunt amplasate în câteva locuri din Capitală, unde există comunități în creștere de pisici fără stăpân.
Iată care sunt acestea:
Amintim că, potrivit datelor înregistrate de Asociația Sache, în primele 5 luni de lansare au fost returnate zeci de mii de sticle reciclabile. Iar automatele au eliberat aproximativ 900 de kg de mâncare pentru pisici. În acest fel, au fost hrănite în jur de 1.000 de animăluțe fără stăpân.
De asemenea, aceste aparatele inteligente care furnizează hrană uscată pentru pisicile din medii vulnerabile funcționează cu energie solară. Pentru fiecare sticlpă reciclată se eliberează în mod automat o cantitate de aproximativ 45 de grame de bobițe pentru pisici. Această porțiune reprezintă pentru ele o masă completă.
Potrivit estimărilor, în Capitală trăiesc între 15.000 și 25.000 de pisici fără adăpost.



