Avertizare METEO | Cod portocaliu de vânt puternic, azi, în București și Ilfov. ANM a emis și prognoza specială pentru Capitală

28 mart. 2025
1725 afișări
Avertizare METEO | Cod portocaliu de vânt puternic, azi, în București și Ilfov. ANM a emis și prognoza specială pentru Capitală
Avertizare METEO | Cod portocaliu de vânt puternic, azi, în București și Ilfov. ANM a emis și prognoza specială pentru Capitală | Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) anunță că Bucureștiul și Ilfovul sunt sub avertizare de cod portocaliu de intensificări ale vântului până diseară. Totodată, meteorologii au emis și prognoza specială pentru Capitală, ce este valabilă până sâmbătă seara, 29 martie.

Cod portocaliu de vânt, în București și Ilfov

ANM transmite că, azi, 28 martie, în intervalul orar 10:00-20:00, în București, Ilfov și alte județe din țară este în vigoare un cod portocaliu de vânt.

În intervalul menționat, în județele Dolj, Olt, Teleorman, Giurgiu, Ilfov, municipiul București, precum și în zona joasă a județelor Vâlcea, Argeș, Dâmbovița și Prahova temporar vântul va avea intensificări cu viteze de 70…90 km/h.

În vigoare mai este și un cod galben de vânt, ce este valabil până sâmbătă, 29 martie, ora 06:00 zonele afectate fiind:

În sudul Banatului și al Transilvaniei, Oltenia, Muntenia și Dobrogea vor fi perioade în care vântul va avea intensificări cu viteze de 50…70 km/h. În Carpații Meridionali, precum și în sudul Carpaților Occidentali și Orientali rafalele vor fi de peste 70…90 km/h.

Sursa foto: ANM

Recomandările ISU, după emiterea codului portocaliu de vânt

IGSU – Inspectoratul General pentru Situații de Urgență face mai multe recomandări, după ce ANM a emis coduri galbene, portocalii și roșii în București, Ilfov și mai multe județe din țară:

  • Evitați adăpostirea sau trecerea prin apropierea copacilor, stâlpilor, panourilor publicitare și a elementelor de construcție ce pot fi ușor dislocate;
  • Sistați activităţile desfăşurate în teren deschis sau la înălțime;
  • Închideți toate ferestrele locuinței și altor categorii de construcții;
  • Nu atingeți stâlpii sau firele electrice căzute la pământ.

Prognoza specială pentru Capitală

Meteorologii au emis și prognoza specială pentru Capitală, ce este valabilă în intervalul 28 martie, ora 10:00 – 29 martie, ora 23:00.

În intervalul 28 martie, ora 08:00 – 29 martie, ora 08:00, vremea va fi vântoasă, cu viteze în general de 60…80 km/h. Cerul va avea înnorări și temporar va ploua moderat cantitativ (în general 10…15 l/mp). Temperatura maximă va fi de 12…13 grade, iar cea minimă de 7…8 grade.

Sâmbătă, 29 martie, în intervalul orar 08:00-23:00, cerul va fi mai mult noros și mai ales în prima parte a intervalului, va ploua slab. Vântul va fi în general moderat (rafale de 40…45 km/h). Temperatura maximă, apropiată de cea normală pentru această dată, va fi de 13…14 grade.

Te-ar mai putea interesa și:

Cookies