LA MINE-N CARTIER

500 de saci de deşeuri,strânşi în campania de ecologizare a Sectorului 6 şi Let’s Do It, Romania!

Acţiunea de curăţenie de o mare amploare s-a desfăşurat pe parcursul întregii zile de sâmbătă, 28 septembrie 2013, fiind sprijinită de inspectorii de mediu şi de Direcţia Generală de Poliţie Locală Sector 6. 

Acestora li s-au alăturat circa 250 de persoane, dintre care aproximativ 80 de voluntari de la Şcoala 206 din Sectorul 6 şi asociaţii de profil. 

În urma campaniei de ecologizare au fost strânşi 500 de saci de deşeuri dintre care o treime cu materiale reciclabile – sticle, pet-uri, imprimante. 

Principalele zone unde s-a intervenit în cadrul campaniei de ecologizare, de sâmbătă, în urma protocolului de colaborare încheiat între Primăria Sectorului 6 şi Let’s Do It, Romania! sunt: digul Lacului Lorii, insula de pe lac, Strada Liniei, pe întreaga lungime, Strada Dâmboviţei, Prelungirea Ghencea şi zona ANL Giuleşti, acestea fiind zonele cel mai des menţionate în sesizările cetăţenilor, informează administraţia publică într-un comunicat remis B365.RO. 

Pe lângăvoluntarii asociaţiilor de profil şi ai unităţilor de învăţământ din Sectorul 6, la campania de curăţenie generală au contribuit şi angajaţii Administraţiei Domeniului Public şi Dezvoltare Urbană Sector 6, lucrătorii URBAN S.A.

„Mulţumesc tuturor celor care s-au implicat activ în demersul autorităţii locale de strângere a deşeurilor din Sectorul 6, alături de Let’s Do It, Romania!. Spiritul civic este cartea de vizită a fiecărei comunităţi şi, împreună, am demonstrat că ne pasă de curăţenie şi de oraşul în care locuim”, a declarat primarul Sectorului 6, Rareş Mănescu.

„Let’s Do It” este un proiect iniţiat în Estonia, încă din anul 2008, preluat de Letonia şi Lituania în 2009, în România în 2010 şi continuat în 2011 şi 2012. Pentru a asigura succesul acestui proiect, echipa organizatoare din Romania (www.letsdoitromania.ro) a obţinut sprijinul autorităţilor locale ale Sectorului 6 şi al operatorului de salubritate, URBAN S.A. 


Recomandarile noastre


Parteneri

Back to top button