500 de echipe, cu un total de 6.000 de jucători, s-au înscris în Cupa Coca-Cola 2015

de:
18 mart. 2015
0 Afișari
500 de echipe, cu un total de 6.000 de jucători, s-au înscris în Cupa Coca-Cola 2015

Cupa Coca-Cola 2015, cea mai mare competiţie de fotbal de sală pentru liceeni, debutează anul acesta cu un număr de înscrieri în creştere faţă de ediţiile precedente. Începând cu luna martie, aproximativ 6.000 de jucători din 500 de echipe îşi vor disputa prezenţa în marea finală, organizată la Bucureşti în perioada 22 – 24 mai.

Primele săptămâni ale etapei locale au reunit pe teren 118 echipe de băieţi şi 21 echipe de fete, în 139 de meciuri desfăşurate în judeţele Alba, Brăila, Cluj, Iaşi, Bacău, Harghita, Galaţi, Suceava şi Bucureşti. În perioada 17 martie – 10 aprilie, alte 16 oraşe vor găzdui meciuri de calificare în etapa regională a competiţiei.

Din cele 396 de echipe de băieţi şi 104 echipe de fete înscrise la start, numai două echipe se vor bucura de marele premiu al Cupei Coca-Cola – un cantonament la un club european de fotbal din Europa, unde jucătorii vor avea ocazia să se antreneze urmând modelul marilor fotbalişti ai lumii.

„Creşterea numărului de înscrieri faţă de anii precedenţi, în special în rândul echipelor de fete, ne bucură şi ne motivează în demersul nostru de a-i încuraja pe liceeni să se implice în sport şi să facă performanţă pe teren. Aceşti tineri ne demonstrează, încă o dată, că pasiunea este unul dintre cele mai importante criterii ale reuşitei în fotbal”, a declarat Miruna Smeureanu, Public Affairs and Communication Manager Romania & Moldova în cadrul Coca-Cola.

Cupa Coca-Cola este un program anual dezvoltat în parteneriat cu Ministerul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice. 

Cupa Coca-Cola 2015 program:

– 3 martie – 10 aprilie: Faza pe oraş

– 25 aprilie – 10 mai: Faza regională

– 22 – 24 mai: Faza finală ce va avea loc la Bucureşti.

Cookies