500 de copii din centrele de plasament din Sectorul 4 vor merge gratuit la Circul Americano Vargas

de:
24 oct. 2013
0 Afișari
500 de copii din centrele de plasament din Sectorul 4 vor merge gratuit la Circul Americano Vargas

De vineri, 25 octombrie şi până pe 10 noiembrie, la iniţiativa Primarului Cristian Popescu – Piedone, cu sprijinul organizatorilor Circului Americano Vargas, 500 de copii instituţionalizaţi în cadrul centrelor din subordinea Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 4, vor avea acces gratuit la show-urile oferite de Circul Americano Vargas.

Vineri, începând de la ora ­­18.30, pe terenul situat în imediata apropiere a Parcului Lumea Copiilor, Circul Americano Vargas îşi deschide porţile pentru locuitorii Sectorului 4, dar şi pentru toţi bucureştenii care doresc să petreacă câteva clipe în fascinanta lume a circului.

Spectacolul se intitulează „Gladiatorii”, iar, în cadrul acestuia, pentru 2 ore, toți cei prezenți vor putea urmări numere de magie, acrobaţii pe sârmă la mare înălţime, salturi acrobatice spectaculoase, demonstraţii de mobilitate şi echilibristică, atracţia show-ului constituind-o dresurile de lei, cămile,dromaderi, ponei și șerpi.

Reprezentaţiile vor continua, de joi până duminică, până pe 10 noiembrie.

Cookies