50 de percheziţii în Bucureşti şi Constanţa

de:
23 mai 2011
0 Afișari
50 de percheziţii în Bucureşti şi Constanţa

DNA şi de Poliţia de Frontieră au început, de luni dimineaţă, 50 de percheziţii, în Bucureşti, Constanţa şi în vama Agigea Sud. Șefii vămilor din cele două oraşe, senatorul PDL Mircea Banias şi Laurenţiu Mironescu, secretar general la MAI şi fost lider al PDL Constanţa, se numără printre persoanele vizate de anchetatori. Percheziţiile ar fi legate de intrarea în ţară a unor tiruri, încărcate cu încălţăminte, îmbrăcăminte, jucării şi alte produse din China, care plecau din Portul Agigea către Bucureşti şi Ilfov, potrivit unor surse din Poliţia de Frontieră, citate de NewsIn şi preluat de Realitatea.net.

Conform surselor citate, circa 30 de tiruri încărcate cu produse din China erau monitorizate de poliţiştii de frontieră. Sursele au mai precizat că alte percheziţii mai au loc şi în Portul Agigea, în clădirea vămii din Agigea, dar şi la sediul unei societăţi de transport din port.

Percheziţiile din Bucureşti şi Constanţa, demarate de Poliţia de Frontieră, sub coordonarea DNA, în cadrul unei anchete iniţiate în octombrie 2010, ce vizează fapte de contrabandă şi evaziune fiscală. Ancheta îi vizează, printre alţii, pe şeful Vămii Bucureşti, şeful Vămii Constanţa, un poliţist de frontieră din Constanţa, mai mulţi vameşi, dar şi senatorul Mircea Banias şi secretarul general al MAI Laurenţiu Mironescu.

Banias a fost directorul Administraţiei Porturilor Constanţa, iar acum are funcţia de senator. Postul său de la Administraţia Porturilor a fost ocupat de fratele lui Banias, care este acum director tehnic.

Cookies